N-a fost cuminte

Deschid fără ostenire mare-a inimii fereastră

Şi primesc cu evlavie tot ce-i sfânt şi omenesc,

Lumânarea mea trupească arde gheaţa nefirească

Şi-n parfum de iasomie în iubire mă trezesc.

Azi, aud prin cornul vremii muzica din letargie,

Dar mi-e dor de simfonia din al dorului ținut,

Din livada de la vie, coapte, nucile mă-mbie,

Nucile, ce poartă-n pântec creierul sosit din lut.

Vine frunza pe cărare, răzvrătită-n ziua mare,

Ştrengăreşte duce vraja în al inimii ciubăr,

Gătită de sărbătoare a furat din pom culoare

Şi-a turnat-o pe-ndelete la iubita mea în păr.

Roua de tăceri mă pune să zidesc dorului casă

Unde tu să-mi fii icoană şi să mă fereşti de rău,

În sidefuri de mătasă când apusul geana-şi lasă,

Aprind lampa fericirii adormită-n pieptul tău.

Lacrimi de mărgăritare au scos liniştea din zare

Şi spre heleşteul nopţii cârduri de secunde vin,

Norii luară luna-n coarne sugerându-i să răstoarne

Clocotind, la mine-n suflet, o covată de suspin.

Vino-n lujerii iubirii şi c-un tren plin de cuvinte

Vin și eu în gara vieţii să te iau din noaptea ta,

Dar să iei și tu aminte, părul meu n-a stat cuminte

Și în pântecul lui poartă floarea fulgului de nea.

14.02.2017

Fericirea

Omul înţelept se pare-i cea mai minunată floare,
Al lui sfat ia-l călăuză şi de rău te vă feri.
Pune-n lut de aşteptare doar seminţe de răbdare
Şi-ai să vezi cum, nestemată, fericirea va-nflori!

08.02.2017

Scoica

Scoica ochilor îşi lasă perle-amare pe obraz
Şi-al meu suflet în tristeţe se afundă în necaz,
Stau cuprins de doruri grele şi cu inima pustie
Mă trezesc lovit de grijă sub a cerului câmpie.

Ochii dragei mele astăzi coborâtu-s-au în noapte
Ca o iarnă argintie cu parfumul stins în şoapte,
Fiind cuprinsă de-ndoială şi cu lacrime şuvoi
Căzu haina de întuneric ca o stâncă peste noi.

Timpul scurmă amintirea şi văd pluguri de tristeţi
Cum scot brazdele uitării peste-a lumii mari cetăţi,
Din palatul fericirii unde-am fost un falnic june
Mă trezesc prin iarna vieţii fără ţintă, fără nume.

Iute, m-am închis în mine şi odihna mi-e răpită,
Nestematele sub gene mi-au pornit după iubită,
Roza dulce-nmiresmată ce dormea pe faţa ei,
Altuia, în astă vreme, îi zâmbeşte cu temei.

Minunată e femeia, floare-albastră între zei,
Douș’cinci de ore, zilnic, eu le-aș da pe toate ei.
Uneori, prea cu sudoare abia pot să prididesc
Actele ce vin pe bandă,  să apuc să le citesc.

Eu n-am neglijat iubirea și se pare n-aș putea,
Dar lucrez fără oprire să pot totu-a rezolva,
Las o foaie şi iau alta, nici nu ştiu ce să mai fac,
Citesc legea insolvenţei, mă gândesc la Ea şi tac.

Iute plec din Monitoare,  evadez ca bun creştin,
Mi-arunc ochii la tabletă şi citesc: ’’Ne despărţim!’’
Pentru ea nu mai contează, dă cu mine de ciment,
Şi constat, din insolventă, că mă duc spre faliment.

Noul plan de redresare altu-l face pentru ea
Şi va fi regina lumii sau crăiasa altcuiva,
Eu, cu mâneci suflecate, scot dosare din sertar
Şi rezolv legal problema ca un veşnic şoricar.

Bate vântul despărţirii printre crengile din noi,
Căzu-n lada de-ntuneric frunza patru de trifoi,
Au venit executorii şi cu bodyguarzii grei,
Inima ce-mi fu lanternă o casară pe doi lei.

A rămas în ploaie umbra sub zăbrele de metal,
Apoi șarpele tristeții mi-a șoptit încet, letal:
Fost-ai cerbul fericirii și prin vreme-n anii grei
Ai păscut otava crudă ce foșnea prin ochii ei.

06.02.2017

Sunt fericit

Cineva, şi nu ştiu cine,
A furat luna din mine
Şi la vreme de înserat
Chiar și duhul mi-a furat,
Iar acum, ca mod de viaţă,
Cum proverbul mă învaţă,
Eu cu duhul sunt sărac,
Deci: sunt fericit şi tac.

03.02.2017