Ce mă fac eu fără tine…

Ce mă fac eu fără tine, lebădă fermecătoare?

Cum va curge fluviul vieții fără existenţa ta?

Ochii tăi cu iz de mare au stat doar în așteptare

Și-au lăsat frunza iubirii fără pic de verde-n ea.

Deşi pare anacronic, deşi pare un dezastru,

Despărțirea-și pune jarul peste existența mea.

În adâncuri lacul poartă fața cerului albastru

Și prin  liniştea furtunii plânge fericirea ta.

Țipă zbuciumul durerii peste rozele din zare

Mugurașii iau în coarne slovele de dor curat.

Eu cu tine ce m-aș face, lebădă fermecătoare,

Dacă-n bolta frunții tale șade fostul  agățat?

Pocnesc degetele groase, oasele se-ntind firave,

Când eu simt întinerirea versului udat de ploi,

Plâng năvoadele luminii și cu șoaptele suave 

Baciul cu bobițe prinde soarele sosit la oi.

Boul care scoate zilnic  luna de prin văgăună

Poartă jugul de lumină pe grumazul tăbăcit.

Zorile fac liturghia pe când stelele se-adună

Întrun caier de lumină pus de muica la dospit.

Pomul îndoielii-şi pune ochii boabelor de rouă

Slovele apar în gânduri din oceanul răsculat.

Lebădă fermecătoare, mi-ai rupt inima în două

Când ai zis că pentru altul tu te jelui-nencetat.

Și să ştii că-ți port iubirea în a inimii desagă,

Taina care-mi zace-n suflet are lacătul de chin.

Lebădă fermecătoare, tu mi-ai fost așa de dragă,

Dar zăpezile din tine au topit al meu destin .

26.03.2018

Brusc, te-ai hotărât să pleci

Brusc te-ai hotărât, pentru vecie, să pleci din noi ostentativ

Nu ai în suflet gram de bucurie nici să rămâi nu ai motiv.

La tine am dat năvală furibundă, icoană vrut-am să-mi rămâi

Şi-am tot visat, în dragoste profundă, inima-ți să-mi fie căpătâi

Anii crânceni dau din nou navală, tu ai fugit definitiv din noi

Îmi pare rău, ciudată catedrală, că n-ai avut altare pentru doi.

Am să rămân tânjind pe îndelete peste ruina unui vis ciudat,

Când trista-ți vei șopti: poete, fără să vreau te-am alungat!

Vor mai pica prin stepele rebele noian de stele supărate-n veci

Dar zilele vor fi cu mult mai grele, ca turmele singurătăţii reci.

Şi-n blânda mea amărăciune, şuvoi de lacrimi se vor stinge iar

Și tu nu-mi vei mai fi minune, şi jalnic să mă tângui, e-n zadar.

Anii fericirii mele nu mai dau navală, tu ai plecat definitiv din noi

Și-mi pare rău, frumoasă catedrală, că n-ai avut altare pentru doi.

24.03.2018

Cine-şi scutură copacii

Cine-şi scutură copacii
Din îndepărtări înalte
De-a prins turma fulguită
Peste dealuri să tresalte?
Şi de ce tu, primăvară,
Stai în scoicile smerite
Și lași cerul să ne-azvârle
Florile de ger albite?

23.03.2018

Să fii iar fetița mamii

Când te bântuie tristețea

Și elanu-ți cade-n gol

Lângă tine, inimioara,

Mă trimite benevol,

Să-ți fiu reazem la durere,

Scut duios în lupta grea,

Ca să-ți poată suflețelul

Să se culce-n palma mea.

Nu mai sunt zile senine,

Peste anotimpul tău,

Și de atât amar de vreme

Lacrimile-ți curg pârău,

S-au dus clipele smerite

Când fetiță tu zburdai

Și în jurul tău iubirea

Se-nvârtea în evantai.

Astăzi lacrimile-n tropot

Fug din ochii tăi frumoși,

Păru-ți arde ca zăpada

Peste munții colțuroși.

Ai visat să fii prințesa

Unui cavaler voinic,

Dar pe fluviul existenței

Ți-a curs viața spre nimic.

Melcul așteptării scoate

Coarne de visare lină,

Dacă moare trandafirul

Moare și a lui grădină,

Fără el privighetoarea

Se topește până-n zori,

Iar din florile uscate

Nu veni-vor alte flori.

Prin năvodul regăsirii

Înflorește-n rugăciune

O speranță luminoasă,

Care poate să-ți adune

Sufletul bătut de gânduri

De pe tristele poteci,

Să râmâi fetiță mamii

Și din ea să nu mai pleci !

Să nu lăși tristețea verde

Să te piardă iar în gol

Îmi las inima la tine

Lampa-albastră, benevol.  

Așeaz-o lângă icoană,

Să-ți aline viața grea,

Ca să-mi poată suflețelul

Să se culce-n palmă ta.

21.03.2018

La parastasul celor nouă zile

                                         Motto:

                                        În martie cu mustăți de nea

                                        Ai să vezi inima mea ,

                                        Cum, ridicată din morți,

                                        Scoate liliacul la porți .

                                        (N. Rolea)

Cu pantofi de catifea albastră, 

Moartea, mi-a-ntors filele,

Și răceala crâncenă, șireată,

Iute, mi-a-ncurcat pastilele.

Transpiram cuprins de friguri, 

Vânt sălbatec vâjâia-n urechi,

Febra m-a cuprins în brațe,

Si pierdusem ochelarii vechi.

Am luat pastile fără nume,

Și mi-am zis în taină: nu-i nimic !

Ele n-ar putea în veci să rupă

Trupul meu salbatec de voinic !

Dar picat-am pe straduța udă 

Apele curgeau pe mine-n van.

Lumea nu mă lua în seamă 

Și păream al străzilor golan.

Și sosită lângă mine, rece,

Moartea, se uita cu ochii vii,

Doamne, în privirea ei senină,

Desluşeam covor de bucurii.

Dulce, ‘naltă, zveltă și mlădie,

Vântul o sorbea cu buze moi

Și-i plăcea, ca-n șezătoare,

Să stăm la taclale amândoi.

Vii ardeau  lumini mistuitoare,

N-am văzut privire ca la ea,

Dănțuiau pastilele prin  mine,

Și pustiul veșnic mă chema.

Dârdâiam ca prins de friguri,

Limba s-a lăsat greoaie-n jos,

Și-apoi moartea lină și vioaie

Grasțioasă mă chema duios.

Fusta neagră-n pliuri aşezată,

Ca turnată îi venea prin veac,

Doamne, ce mireasă atrăgătoare,

M-ar dori de soţ aşa sărac?

Purta-n păr izvoare de-ntuneric,

Stele se cuibăreau prin el,

Şi prin mine înflorea dorinţa 

Să-i admir ciudatul sufleţel.

Străluceau brățările-i pe mână, 

Numai grația dansa în jur,

O iubeam cum alta nu iubisem,

Cu candoarea sufletului pur.

Lebădă cu farmec si candoare

Visătoare-n vraja și mister,

Cine-a zămislit-o așa frumoasă

Sărutase stelele din cer.

Dar ogarii rătăcirii mele,

Au gonit al suferinței laț

Și mireasa, supărată tare,

Iute, m-a lăsat de braţ.

Auzii prin ceața-nvăpăiată,

Asistenta când mă intuba:

Îl salvăm, dacă  vomită,

Crâncena, otrava asta rea !

Nu mai ştiu nimic de mine,

Anii trec prin nucul pătimaș

Dar troiţă-n palme-mi ţine,

Lumânări, la margini de oraş.

Și zăresc prin amintirea vremii,

Tânăra mireasă cu ochi verzi

O așa înmiresmată fată,

Suflete, cum ai putut să pierzi?

14.03.2018

4.45

Hoața

Ai venit ca hoața, din povești senine,

Mi-ai luat inimioara si-ai fugit cu ea,

Dar te bate Domnul, asta știi prea bine,

De nu-mi dai pe dânsa inimioara ta !

15.11.2016

Moartea mea cu ochii verzi

Cu pantofi de catifea albastră, Moartea, mi-a-ntors filele,
Când răceala tare-nșurubată, iute, mi-a-ncurcat pastilele.

Transpiram cuprins de-o toropeală, vânt sălbatec vâjâia-n urechi,
Şi când febra m-a cuprins în brațe, îmi pierdusem ochelarii vechi.

Am luat, ce-i drept, cam multe, dar am zis în taină: nu-i nimic !
N-ar putea pastilele să rupă un bărbat aşa de tare şi voinic !

Am căzut. Strada s-a pişcat de buză. Apele curgeau pe mine-n van.
Lumea nu mă lua deloc în seamă și păream al străzilor golan.

Dar, deodată, tandră, lângă mine, Moartea, se uita cu ochii vii,
Doamne, în privirea ei senină, desluşeam covor de bucurii.

Dulce, ‘naltă, rece și mlădie, în costum de noapte fără-ostoi,
Îi plăcea frumos, ca-n șezătoare, să stăm la taclale amândoi.

Îi juca-n priviri lumini mistuitoare, aşa ochi, eu încă n-am văzut,
Și pastilele ce dănțuiau în mine, să mă salt din șanțuri, n-ar fi vrut.

Dârdâiam ca prins  de negre friguri, limba s-a lăsat greoaie-n jos,
Numai Moartea surâdea voioasă, cu-al ei chip senin şi maiestos.

Fusta neagră-n pliuri aşezată, ca turnată îi venea prin veac,
Doamne, ce mireasă atrăgătoare, m-ar dori de soţ aşa sărac?

Purta-n păr izvoare de-ntuneric, stele se cuibăreau prin el,
Şi prin mine înflorea dorinţa  să-i admir ciudatul sufleţel.

Străluceau brățările-i pe mână, vrajă şi parfum lăsa în jur,
O iubeam cum alta nu iubisem, cu candoarea sufletului pur.

Dar ogarii rătăcirii mele, mi-au gonit visările din lanț
Și mireasa, speriată tare, îngândurată, m-a lăsat de braţ.

Auzii prin ceața-nvăpăiată, asistenta când mă intuba:
Îl salvăm, în ham de ţinem, crâncena, otrava asta rea !

Nu mai ştiu nimic de-atunci de mine, anii trec prin nucul pătimaș
Dar troiţă-n palme-mi ţine, lumânări, la margini de oraş.

Și zăresc prin amintirea vremii, tânăra mireasă cu ochi verzi
O așa de înmiresmată fată, suflete, cum ai putut să pierzi?

14.03.2018

4.45