Am vrut şi eu
odată să merg la facultate,
Să-mi pună existenţa pecetele cu rost.
Şi după sesiune, am zis că nu se poate
Să învăţ atâta carte ca să rămân un prost.
Și-am plecat în piaţă. La o măsuţă nouă
Vindem ţigări şi votcă pe câţiva biştari
Şi mă trezea tăcerea mărgelelor de rouă
Să-ncep să fac sertarul că vin boierii mari.
Predam bănetul zilnic pe foaie creponată
Patronul, bată-l vina, mă urmărea discret,
Dar cum să ştie dânsul că-n lumea minunată
Eu voi ajunge mâine un minunat poet ?
Și a venit și vremea când luna sinilie
Punând năframa maicii duios mi-a poruncit:
Prin târgurile vieţii să cânţi cu bucurie
Că timpul poeziei de-a pururi ți-a sosit!
Apoi m-am angajat în colţ, la florărie,
Vindeam garoafe albe şi nuferii senini
Şi-o mândră florăreasă cu mare bucurie
M-a sărutat sfioasă, ascunsă de vecini!
Odată, în Joia Mare, nu se dădea pomană
(E însemnată ziua în vremile de post),
Dar dragă florăreasă din liniştea ei vană
Mi-a pus pe frunte rujul zvâcnirilor cu rost.
Mi-a dat o garofiţă şi-o lacrimă pribeagă,
Sărutul ei romantic mă frige până azi,
Ea m-a trimis în lume şi ca să-mi fie dragă
Mi-a zis: prin poezie, iubitule, să arzi!
Din pieptul ei romantic a scos batista mică
A pus pecete rujul şi mi-a întins-o-n dar,
De-atunci în mine vântul iubirile-şi ridică
Şi sunt al florăresei, iubitul, grădinar.
Garoafele prin mine suspină pe tarabă,
Eu le stropesc cu lacrimi ca un piețar bătrân,
Iar nuferii iubirii din ape mă întreabă
De ce te-ascunzi, poete, în liniştea din fân?
Suavele parfumuri își părăsesc izvorul
Și-n jurul florăriei danseaza neîncetat,
Eu zilnic, florăresei, i-aș săruta piciorul
Sau nufărul romantic pe coapsa tatuat.
26,07,2017
Să-mi pună existenţa pecetele cu rost.
Şi după sesiune, am zis că nu se poate
Să învăţ atâta carte ca să rămân un prost.
Și-am plecat în piaţă. La o măsuţă nouă
Vindem ţigări şi votcă pe câţiva biştari
Şi mă trezea tăcerea mărgelelor de rouă
Să-ncep să fac sertarul că vin boierii mari.
Predam bănetul zilnic pe foaie creponată
Patronul, bată-l vina, mă urmărea discret,
Dar cum să ştie dânsul că-n lumea minunată
Eu voi ajunge mâine un minunat poet ?
Și a venit și vremea când luna sinilie
Punând năframa maicii duios mi-a poruncit:
Prin târgurile vieţii să cânţi cu bucurie
Că timpul poeziei de-a pururi ți-a sosit!
Apoi m-am angajat în colţ, la florărie,
Vindeam garoafe albe şi nuferii senini
Şi-o mândră florăreasă cu mare bucurie
M-a sărutat sfioasă, ascunsă de vecini!
Odată, în Joia Mare, nu se dădea pomană
(E însemnată ziua în vremile de post),
Dar dragă florăreasă din liniştea ei vană
Mi-a pus pe frunte rujul zvâcnirilor cu rost.
Mi-a dat o garofiţă şi-o lacrimă pribeagă,
Sărutul ei romantic mă frige până azi,
Ea m-a trimis în lume şi ca să-mi fie dragă
Mi-a zis: prin poezie, iubitule, să arzi!
Din pieptul ei romantic a scos batista mică
A pus pecete rujul şi mi-a întins-o-n dar,
De-atunci în mine vântul iubirile-şi ridică
Şi sunt al florăresei, iubitul, grădinar.
Garoafele prin mine suspină pe tarabă,
Eu le stropesc cu lacrimi ca un piețar bătrân,
Iar nuferii iubirii din ape mă întreabă
De ce te-ascunzi, poete, în liniştea din fân?
Suavele parfumuri își părăsesc izvorul
Și-n jurul florăriei danseaza neîncetat,
Eu zilnic, florăresei, i-aș săruta piciorul
Sau nufărul romantic pe coapsa tatuat.
26,07,2017
