sâmbătă, 31 decembrie 2016

Bis, bis, bis


Sărutaţi cu grea-nfocare,
Sânii tăi zâmbesc la soare, 
Gura ta cu iz de fragă,
Doamne, cât îmi e de dragă! 
Prin lucirile de stele
Vin în cântecele mele 
Ochii tai ca romanițe
De sub pluguri de peniţe.

Trupul tău cu chip de floare
Scoate apa din răcoare  
Și vin trandafirii-n mine
Din privirile-ţi blajine,
Dar sub buzele-mi rebele
Sânii tăi cu doruri grele, 
Chiar din ușa unui vis
Strigă-ntruna: bis, bis, bis!

31.12.2016


joi, 29 decembrie 2016

Pe-o frunză verde


Pe-o frunză verde şi uşoară
Cu părul scurs în primăvară
Spre mine ai sosit divină:
Mlădiţă albă de lumină !

Şi-n ploaia caldă dintre noi,
Când cerul lăcrima şuvoi,
Cuprinşi de-al dorului regat
De tine-am fost îmbrăţişat.

Iar eu, duios, la rândul meu,
Am luat din sân un curcubeu,
Din caldele-i culori rebele
Cosiţe ţi-am făcut din ele.

Şi nins de dor nemăsurat,
Un pom ceresc am scuturat
Şi soarele l-am scos din ape
Trăgând năvodul mai aproape

Şi-am împletit duios, curat,
Covor din cercu-i fermecat
Cu care te-am trimis, senin,
Să-mi stai ca lună prin destin,

Dar ploaia s-a oprit, nebuna,
Luând uşor spre totdeauna
Din sufletu-mi pustiu şi nins
Tristeţea care l-a cuprins.

De atunci o frunza răvăşită,
Poartă-n palma-i primenită,
Exact pe locul unde noi
Scoteam tristețile din ploi,
Cuprinși de dor, neprihăniţi,
Doi fluturi albi îndrăgostiţii!
 28.12.2016

miercuri, 14 decembrie 2016

Oglinda unui actor


Piesa mea acum se joacă
Sunt actorul vieţii mele.
Toate-n lume au să treacă,
Alte măşti sosesc sub stele.

În tăcere vreau să gust
Trupul tău cu iz de pască
Las în el şi mirt şi must
Şi destinul să-n florească.

Alte măşti sosesc sub stele
Toate-n lume au să treacă
Sunt actorul vieţii mele,
Piesa mea acum se joacă.

Las destinul să-nflorească,
Pun în el şi mirt şi must.
Trupul tău cu iz de pască
În tăcere vreau să-l gust.

14.12.2016


luni, 12 decembrie 2016

Singurătate




S-a pornit în suflet vântul peste frunzele durerii,
Eu, în pântecul odăii, m-am pitit de iarna grea
Și din strachina ciobită iau cu lingura tăcerii
Ciorba plină de tristeţe din singurătatea mea.

Florile iubirii, stinse, fug în toamnă din câmpie,
Gândurile-s văduvite de văratecul balsam,
Din ţinuturi friguroase, doar c-o mătură târzie
Cineva, dar nu ştiu cine, bate uşurel în geam.

Nu deschid uşa-ndoielii, balamaua ruginită
Ar trezi în mine zorii printr-un scârţâit pahui,
Dar s-a furişat, mişelul, şi-n oglinda răstignită
Zăresc omul de zăpadă că-mi lasă peruca lui.

Crivăţul pornit din zare a rupt aripa visării,
Ard și fulgii amintirii cu rochiţele de nea,
Eu, din strachina ciobită, iau cu lingura tăcerii
Doar piftia închegată de singurătatea mea.

10.12.2016

marți, 6 decembrie 2016

Femeia




Fericirea se îmbracă în culori de mac duios 
Enigmatică făptură ca un soare luminos 
Murmur pur de şoaptă lină în lumini de curcubeu 
Este steaua ce luceşte peste sufleţelul meu 
În azurul fără seamăn pe o ramură de sânger 
Apar semnele divine că femeia este înger. 

Florile prin bărăgane se trezesc de dimineaţă 
Eludând prin roua rece urâţenia din ceaţă 
Mătură tăcerea lunii frasinul pe şesul lin 
Erupând din letargie norii galbeni de suspin 
Iureşul descătuşării mă găseşte iar că sânger
Atunci când pe mine vin aripioarele de înger. 

Frumuseţea se iveşte pe o cremene de stâncă 
Este noaptea îmbrăcată într-o negură adâncă 
Mi-aş scoate din toc pumnalul şi aşa fără noroc 
Euritmic l-aş înfige într-o inimă de foc, 
Iar când noaptea lasă cerul scufundat în bezna grea 
Aş pune în locul lunii să lucească... Draga mea!

06.12.2016
4.00

vineri, 2 decembrie 2016

Când te bate vântul vremii


Când te bate vântul vremii şi eşti trist şi plictisit
Pansament pentru tristeţe este pofta de citit.
Pentru suflet, cartea vine ca izvor de dor curat
Unde visul se-adapă c-un ţel nou şi parfumat.

Deci aruncă-ţi supărarea, ia din raftul de comori,
Pentru sufleteasca traistă, cărţile ce-ţi dau fiori.
Perlele înţelepciunii doar prin slove punţi îşi fac
Şi-al tău spirit fară veste nu mai e deloc sărac.

Ba mai mult, proverbul spune, şi asta o ştim şi noi,
Numai cărţile te scapă de necazuri, munci, nevoi,
Mi-a spus și Învățătorul cu glas sincer și duios:
Tinere, dacă n-ai carte scurmi cu palmele pe jos !

Agitat de fluxul vieţii am pus cărțile-n ghiozdan
Şi pe treptele răbdării pașii nu s-au dus în van
Am muls ugerul luminii şi-n elanul meu curat
Mi-am pus inima să ardă felinar la noi în sat.

Toţi sătenii plini de grijă vin sfioși pe strada mea
Fără dijmă iau lumina cum iau apa din cişmea,
Numai mama stă la poartă având cugetul deschis
Şi priveşte cum prin mine ard lumini din Paradis.

02.12.2016
4.44


joi, 1 decembrie 2016

Vecinul



Cât de rău ți-ar fi vecinul ceartă nu face cu el
Mai bine salută-l sincer aplecându-te nițel,
Abătut de-l simți în viață și cu țelul făcut scrum
Pune vântu-ncurajării să-l pună iarăși pe drum .

27.11.2016


miercuri, 30 noiembrie 2016

Pământul


 Din vechimea fără margini de când globul se trezi
Ziua vine după noapte, dar şi noaptea după zi.
Nu-ncerca taina să afli, alții-n timpuri şi mai grele
Au citit geneza lumii prin luceferi şi prin stele.

Eu atât anunţ prin slove că pământu-n lung şi lat
Peste secole-n furtună, multe răni a suportat,
Şi-ntre maluri de tăcere lumea-n haos de-ar pieri
N-ar mai fi nici liliacul, nici eu sigur n-aş mai fi.

27.11.2016

marți, 29 noiembrie 2016

Când e focul plin


Când e focul plin de viață și se cațără mișel
Sigur ești lipsit de minte dacă vii pe lângă el,
Iar de cineva-te-ndeamnă mâna-n flacără să pui
Cere-i să facă-ncercare și să puna palma lui .

27.11.2016



duminică, 27 noiembrie 2016

Dacă-i vorba calculată


Dacă-i vorba calculată multă miere poartă-n ea,
Doar sub pomu-înțelepciunii este trează ființa ta.
Schimbător este ca vântul și nu știi dacă-i curat 
Sfatul ce ți-l dă străinul ce vorbește neîncetat!

27.11.2016

vineri, 25 noiembrie 2016

Nu pleca...


Nu pleca la drumul mare fără omul de valoare!
Sfatul e îmbrăcat în aur din bătrâni lăsat la noi,
Dar trufaşul plin de sine și cu lauda în floare
Va găsi pe drumul vieţii multe piedici şi nevoi.

Astfel tu să iei aminte și de pleci pe o cărare
Caută om de nădejde și cu sufletul deschis,
Doar așa cu-nflăcărare poți urca pe treapta care
Duce visul tău în lume spre ocean de paradis.

25.11.2016

marți, 22 noiembrie 2016

Am furat


                                      Motto:
                                     Cel mai dulce a fost
                                     Sărutul de post.
Soarele trăgându-şi suflu a privit fără putere
Rujeola de steluţe de pe pajiştea de cer
Şi prin clipele de miere peste dealuri de tăcere
Veni carul de-ntuneric cu hulubele de fier.

În armonica din vale curgea visu-n matca udă
Şi cu ochii de sfială stelele-l priveau în van.
La portiţa verde-crudă, obosit de atâta trudă,
Greierul şi-a pus vioara pe tulpina de castan.

Nu mai e nimic în noapte care poate să revină
Ca o piedică ciudată înarmată c-un topor
Și în cuib de palmă fină, în sidefuri de lumină,
Tu pui cerul peste mine ca o pătură de dor

Şi trezit fără de grijă prin hlamida de uimire,
Între degetele tandre arvunite-n adăpost,
Am furat fără simţire din mânuţa ta subţire
Linia ce neîntreruptă dădea vieţii tale rost.

22.11.2016


luni, 21 noiembrie 2016

Dar din dar



Chiar de punga nu e mare
Şi nu-i doldora de bani
Fă din dar o sărbătoare
Şi ajută-i pe sărmani !

Că manul niciodată
Nu a vrut să fie aşa,
Fie-ţi fapta lăudată
Dacă dai din pâine ta!

Când o fi să vină bruma
Peste sufletu-ţi cernit
Darul care-l faci acuma
Se va-ntoarce înzecit .

Şi în clipa cea din urmă,
Pentru bunătatea ta,
Dumnezeu te ia din turmă
Să te așeze-n dreapta sa.

Deci, fă-ţi viaţa sărbătoare,
Ajută omul la greu!
Daru-i mic dar fapta-i mare
Şi te vede Dumnezeu!

Eu la rândul meu, ştii bine,
Şi cămăşile-mi-am dat,
Mai dau sufletul din mine
Și devin...cel mai bogat!

21.11.2016