Se nasc tristeți ciudate
și fără de-ndoială
Că vântul amintirii mi le-a trimis cadou,
S-a destrămat elanul din apriga răscoală
Și-acum se zbate-n mine al patimii ecou.
Tu mi-ai cerut, cuminte, şi fără orizonturi,
Să stau în aşteptare ca santinela-n post,
Dar flacăra iubirii cu aprigile-i ghionturi
O duse vântul vieții în pierdere de rost.
Tu nu ştii să iubeşti, mi-ai zis înflăcărată,
Şi inima din nuferi s-a răzvrătit subit,
Lumina re-nflorise pe pajiștea roșcată
Precum rochița lunii în prag de asfințit.
Izvorul bucuriei s-a tot retras cuminte,
Prin undele visării fuiorul lui s-a dus,
Iar dorul meu de tine, sub țarina fierbinte,
În lespezi de rugină corabia şi-a pus.
Prin cedri plâng destine sleite de putere
Şi brazii ruginiră pe brațul meu vânjos,
Ciudata mea iubită, tu, fagure de miere,
Te voi găsi de-apururi în visul meu frumos.
Chiar de te ține soarta în granițe normale
De minunatu-ți farmec nu m-am atins deloc,
Și vorbe-așa duioase, la fel ca şi-ale tale,
Nu cred în astă lume să mai aud, cu foc.
Un vis cu doruri multe îşi clatină coroana
Mă tot priveşte luna din ramuri de castan,
Of, cât aș da, iubito, ca să-ți astupe rana
Trăirea mea frumoasă cu visuri de puștan.
Dar tu, sfioasă-n toate, o, minunată floare,
Îmi spui de-o veșnicie, cu glasul plin de foc:
Poetul meu de suflet, cu toate că te doare,
Eu sufăr pentru altul ce nu m-a vrut deloc.
31.08.2018
Că vântul amintirii mi le-a trimis cadou,
S-a destrămat elanul din apriga răscoală
Și-acum se zbate-n mine al patimii ecou.
Tu mi-ai cerut, cuminte, şi fără orizonturi,
Să stau în aşteptare ca santinela-n post,
Dar flacăra iubirii cu aprigile-i ghionturi
O duse vântul vieții în pierdere de rost.
Tu nu ştii să iubeşti, mi-ai zis înflăcărată,
Şi inima din nuferi s-a răzvrătit subit,
Lumina re-nflorise pe pajiștea roșcată
Precum rochița lunii în prag de asfințit.
Izvorul bucuriei s-a tot retras cuminte,
Prin undele visării fuiorul lui s-a dus,
Iar dorul meu de tine, sub țarina fierbinte,
În lespezi de rugină corabia şi-a pus.
Prin cedri plâng destine sleite de putere
Şi brazii ruginiră pe brațul meu vânjos,
Ciudata mea iubită, tu, fagure de miere,
Te voi găsi de-apururi în visul meu frumos.
Chiar de te ține soarta în granițe normale
De minunatu-ți farmec nu m-am atins deloc,
Și vorbe-așa duioase, la fel ca şi-ale tale,
Nu cred în astă lume să mai aud, cu foc.
Un vis cu doruri multe îşi clatină coroana
Mă tot priveşte luna din ramuri de castan,
Of, cât aș da, iubito, ca să-ți astupe rana
Trăirea mea frumoasă cu visuri de puștan.
Dar tu, sfioasă-n toate, o, minunată floare,
Îmi spui de-o veșnicie, cu glasul plin de foc:
Poetul meu de suflet, cu toate că te doare,
Eu sufăr pentru altul ce nu m-a vrut deloc.
Potecile de-a valma se duc peste coline
Și liliacul plânge prin suflet, mohorât,
Iubita mea ciudată, dacă ti-e dor de
mine
Aș vrea să iei aminte că tu m-ai omorât.
4,13
