De ce stai, iubito, veşnic supărată

De ce stai, iubito, veşnic supărată
Şi ţi-e tare teamă să soseşti în Noi?
Crezi că prin tăcere, preafrumoasă fată,
Aşezi curcubeul galben după ploi?

Şi când eşti iubită cum nu-i altă floare
Şi nu cred vreodată că va exista,
Preafrumoasă fată, oare nu te doare
Că eu prin tăcere strig iubirea mea?

Vraja ta se-ntinde magic parfumată
Ca o lună tandră cu ochii vioi.
Preafrumoasă fată, ce nu rupi odată
Lacătul tăcerii să intrăm în Doi?

Au şi munţii suflet, chiar de nu suspină,
Dar oftează tainic prin ochi de izvor.
Preafrumoasă fată, nu ai nici-o vină
Dacă vii spre mine cu faguri de dor.

Nu credeam vreodată că pe geană-apare
Lacrima tristeţii ca un ciucurel,
Preafrumoasă fată, nu vreau să te doară
Dar eu simt tăcerea sângelui de miel

Când prin suflet dorul iute se răscoală
Că-n perechea noastră... eu stau singurel.

26.06.2016

Rupe din tăcere

Nu-i decât o lună sub care mă plimb

Când în mine fierbe doru-neîntrecut.

Ia-o tu, iubito, dar să-mi lasi în schimb 

Ochii tăi albaștrii, dornici de sărut.

Nu-i decât un soare somnoros prin zorii

Ce-și lasă răcoarea peste câmpul mut, 

Hai, te rog, îmi lasă, în tăcerea florii 

Ochii tăi albaștrii, dornici de sărut.

Prin lanul visării macu-ncet își saltă 

Gâtul în candoarea vântului tăcut, 

Numai ceru-ngână nufărul din baltă 

Dacă-mi lași, iubito, ochii să-i sărut. 

Când tăcerea cântă printre albăstrele

Și visarea-și pune vraja-n inelar,
Ochii tăi albaștrii coborâți din stele

Sufletu-mi inundă cu parfum stelar.

Inima din mine o-mpletesc cu stele 

Și sub talpa-ți dragă o pun așternut,

Dar te rog , iubito, rupe din tăcere 

Și dă-mi ochii albaștri gata de sărut.

26.06.2016.

Luna

                 

                  

                       Motto:

                 Te-am luat în palmă ca pe porumbiţă

                 Şi spre cerul albastru încet te-am ridicat.

                 Nemaivrând să pleci, de iubire plină,

                 Te-am luat cu mine  jos la horă în sat.

Ştiu, eşti obosită, Luna mea frumoasă,

Tu de veacuri bune bolta-ai colindat

Doar o dată-n viaţă tare însetată

Ai venit din ceruri jos la baltă-n sat!

Ai păşit cu teamă printre trestii înalte,

Rochia de raze blând ai dat-o jos,

Apa din băltoacă plină de uimire

Savura parfumul dulce-armonios.

Când buzele-nsetate încet se liniştiră

Chipul tău mirific s-a înviorat.

Balta de iubire este-n ochi la mine,

Și doar în apa asta...tu vii la scăldat!

21.06.2009

Am fost primul om pe lună

Am plecat pe Lună-aseară şi nimeni nu m-a văzut,
Pus-am haina cea de gală şi-am păşit încet, tăcut,
Tocmai când eşarfa nopţii se-aşternea încet, pe şes,
Fără teamă, dârz şi sigur, plin de viaţă, mai ales.

Căutam să adun stele ce picau noaptea pe Lună
Să le pun în bucheţele şi cu mare voie bună
Să le duc iubitei mele; Doamne, cât s’o veseli
Somnoroasă, dimineaţa, când din somn se va trezi!

Prima dată sunt pe Lună, Doamne, cât sunt de uimit!
Mii de urme poartă roca, simt şi altul c-a păşit!
Urmele mă duc aiurea şi ajung într-o vâlcea
Unde îmi umpluse coşul, cine credeţi? Draga mea!

06.03.2009

Metamorfoză

Petala unei roze îţi stă acum pe buze, 

La fel şi voalul zilei în păr ţi s-a uitat, 

Pe când din ochii galeşi sfioase călăuze 

Porniră două raze, porniră cadenţat!

În frumuseţea asta, deşi păream de piatră, 

Eu m-am topit ca untul din lună picurat 

Şi-n vraja unei clipe ca frunza legănată 

Rupându-mă din mine în braţe ţi-am picat! 

Tu îmi vorbeai de soare cu gura mică, roză, 

De vântul presimţirii ce-adie peste plai, 

Iar eu parfumul vieţii din fir de tuberoză 

Îl trimiteam la tine, în zori, când înfloreai!

Şi beau din cupa vieţii ambrozie și miere, 

Sorbind înțelepciunea cu farmecul în joc

Iubirea e ca marea, în ea are puterea 

Ce mişcă letargia bătând în ea cu foc! 

În mine plânge marea mereu neliniştită 

Purtând talazul verde şi veşnic zbuciumat 

Şi torc albastre doruri în flota răstignită, 

Când mă ridic la boltă de valuri aruncat! 

În frumuseţea asta mereu dezlănţuită 

Eu mă topesc ca luna căzută pe arțar 

Şi nu ştiu cum se face că-s frunză-nverzită 

Şi mare zbuciumată la tine în pahar! 

03.07.2011

Iar mă scoți din minți

Când se duce noaptea, luna la culcare 

Și pe cer se-arată carul cu dorinți,

Nu stiu cum se face, preafrumoasă floare, 

Că tu, ștrengărește...iar mă scoți din minți.

Fata mea din lună, fata mea din stele, 

Numai tu ai cheia Raiului din Noi... 

Nu știu cum se face că-n visele mele 

Tu ești curcubeul ce vii după ploi ! 

Când în zori apare micul prinț de aur 

Ce-și ascunde fața prin franjuri de nor, 

Nu știu cum se face, sfântul meu tezaur, 

Că-nfloresc pe mine crengile de dor. 

Apoi, ziua-și pune stamba de lumină

Peste sânii galbeni cu nurii cuminți.

Nu știu cum se face...și cine-i de vină 

Că tu vii senină să mă scoți din minți.

Te găsesc prin lună, te găsesc prin stele, 

Prin munții tomnatici și peste câmpii. 

Nu știu cum se face că-n visele mele 

Tu vii, ștrengărește...fir-ai tu să-mi fii!

Mă blestem întruna și cred că e bine 

Să-ți rămân eu baciul turmei de dorinți. 

Nu știu cum se face că printre suspine 

Îmi lucesc în suflet ochii tăi cuminți.

Numai prin tăcere arzi prin poezie,

Arzi ca o morgana peste iambii mei...

Cine ești tu, oare, de porți cu mândrie 

Ochii mei albaștri ascunși în cercei ?

Când închide slova pleoapa de mătasă 

Și penița șterge tușul din mustăți,

Nu știu cum se face, că la mine-n casă 

Chipul tău apare coborât din cărți.

Cine ești tu, oare, preafrumoasă floare,

Icoană pe sticlă, înger între sfinți? 

Ești, tu, Joia Mare, sau ce sărbătoare 

Ai la tine-n suflet, de mă scoți din minți?

15.06.2016

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă c-ai fost ieri iubita unui fante

Şi că-ntr-o zi, poimâine, pe altul vei iubi,

Te văd în clipa asta chemarea unei stele

Şi nu gândesc la ziua: nimic când o să fii!

Iubito, suntem în ziua când lumânarea

Aprinde un roşu soare în prag de zori vioi.

Trăim într-o vâltoare şi flacăra de astăzi

Se va trezi într-o floare-n secunda de apoi!

Şi iar mi-e dor de lună şi sunt aşa de viu

Şi nu gândesc la clipa nimic când o să fiu!

Şi tot visând la lună în seara care vine

Aprind c-o lumânare tot cerul de la tine!

25.02.2010

Răspuns pentru măicuța

Azi, a sosit răvaşul, măicuţa mea duioasă,
Și lacrimi de-ntristare din ochii mei răsar
Și-aud încet cum latră lângă portiţa joasă
Căţelul meu romantic cu sufletul ştrengar.

Mereu te păcăleam şi nu mâncam plăcinte,
Nu le mâncam pe toate cum ai crezut cândva,
Le şterpeleam din tavă şi o tuleam cuminte,
Dar mult mai multe, mamă, Azor înfuleca.

Aveam cu el secrete, şi drumuri neştiute
Băteam în desfătare prin nopţile de Mai
Şi ne jucam cu luna prin luncile cu ciute
Până veneam acasă cu franjuri noi pe strai.

Dar vremile trecură, cum au trecut cocorii
În zborul enigmatic sub nori de catifea.
Acum e frig, măicuţă, şi nu se-arată zorii
Şi nici nu cred vreodată că pot a-i revedea.

Tristeţea depărtării m-a răscolit din fire
Cum face vântu-n iarnă cu şura de coceni.
Eu zilnic pun în versuri o frunză de iubire
S-acopăr răutatea din oamenii vicleni!

Că ştiu atâta carte? Eu cred că e de bine
Cu cât citesc întruna, cu-atât devin mai mic,
Doar cartea înfloreşte luminile din mine
Şi, sigur, cu credinţa spre Domnul mă ridic.

În mine vin întruna biblioteci de versuri
Să ia prânzul tomnatic şi masa din amurg
Şi spiritul aleargă cu pașii de-nţelesuri
La fel ca Azorică prin amintiri ce curg.

Prin nopţile cu lună, durerea ţi-e amară
Că nu-ți aduc odată...un înger de nepot;
Cum să fac eu, sfânto, că nu vreau să te doară
O floare nenăscută c-o vrajă pusă-n tot ?

Hai, lasă supărarea, chiar tu-mi ziceai odată
Că mamă-n lumea asta e cel mai greu să fii,
Aşa că n-am odrasle, iar dacă-aveam o fată
Tu crezi c-aveam în lume covor de bucurii?

O să vorbim mai multe când vara la portiţă
Te voi găsi, măicuţă, într-un toiag de soc.
Dar de Azor, hai spune-mi că este o glumiţă
Deşi cu soarta-n vreme, tu n-ai glumit deloc.

De-i îngropat sub vişin, el va lătra prin şoapte
Toţi hoţii ce-mi colindă necruţători prin gând,
Am să-i sărut lumina din vişinile coapte
Când ramura prea plină va tremura plângând.

Atât doresc la vară tu să ne faci plăcinte
În foietaj de stele cum ne făceai cândva...
Şi vreau întâia dată... să iei şi tu aminte
Cum Azorel, sărmanul, va sta la masa mea.

22.05.2016

https://www.youtube.com/watch?v=VMq0QP15Ric&feature=share

Dor de o frunză verde

Sufletul mi-e plin de sânge,

De pe frunze ruginii

Inima în mine plânge;

Al cui sunt de nu mai vii?

Sub o piatră funerară

Pot să stau veacuri târzii,

Dar întreb bruma de seară:

A cui eşti de voi muri?

Se ridică munţii-n cer,

Ca un stol de nori plutesc,

Dacă toamna-n frunze pier

Vara-n muguri mă ivesc!

Doruri albe de mătasă

Aşteaptă să le trezesc,

Lasă-mă, frunză frumoasă,

Lasă-mă să-ţi mulţumesc!

Ud şi trist e cerul, blană,

Cu steluţele-n picare,

În genunchi, ca la icoană,

Lasă-mă să-mi cer iertare!

Sau măcar într-o simţire

Unei lacrimi, când visez,

Lasă-mă plin de iubire

Cu-a ta frunză s-o botez!

Apoi, pe banchiză în pustiu

Pot să fiu hrană la foci.

Dar cui rămâi de nu mai viu?

Al cui sunt de nu te întorci?

27.11.2011