Cum să nu-mi iubesc olteanca...

Cum să nu iubesc olteanca, este chipeșă, frumoasă
Şi-mi face din ochii, a șagă: “hai băiete ce mai stai!”
Zână tandră, fermecată, caldă, fină, drăgăstoasă,
Ca un cer scăldat de patimi printre nopțile de Mai.

Pare-o trestie duioasă, pasu-i mic pe drum răsună
Blândă, dulce și suavă-i ca o doină din alt veac,
Dar un pic și-afurisită-i, sărutări de-i cer arvună
Ștrengărește mă surută numai să-mi fie pe plac.

Ard gropițele-n tăcere, genele-i sunt raze aprinse
Iar bărbia ei rotundă pare-un crin cu frunze verzi,
Cum să nu iubesc olteanca, ea cu palme mă cuprinse
Ca o dulce primăvară cu flori tandre prin livezi!

În obraji visează macii, ochii ei de cer se-mbată,
La codiță-și pune floarea cea mai cea din liliac,
Șnuru-i desfăcut la bluză și cămașa-i sumecată,
Când la râu desculţă vine s-aprind nuferii pe lac.

Arde-o-ar focul de fată, când sărută văd toţi brazii
Cum întorc spre piscuri fruntea ruşinaţi de-atâta dor,
Numai ochii mei cu patimi şi-au dat mâna, camarazii,
Trupul ei de floare albastră să i-l scalde-n blând fior.

Dacă fac pe supăratul și-ntorc spatele spre seară
Cum că n-am primit arvuna achitată-n sărutări
Zâmbet lin purtat de lacrimi din privirea ei coboară
Cum coboară toamna crudă peste apele din mări.

Bucuria-mi prinde aripi, sufletul de cer se-mbată
Că-n privirea-i verde crudă dorm icoanele pe pat,
Ce frumoasă e olteanca, pare-o mare fermecată
Ce-și ridică voalul roșu cu gest tandru și curat.

Dar sunt hoți de fericire, prin trăirea mea aleasă
Mi-au pătruns în amintire ca o iarnă veșnic  rea,
Și din noaptea nunții mele, de când mi-au furat mireasa,
Printre nori, în locul lunii, eu zăresc olteanca mea.

30.12.2018

4,00

Azi se naște iar Iisus

Se deschide iarăsi cerul, râuri calde de lumină

Strecurate printre gânduri se coboară spre apus,

Îngerii din aripi albe cheamă liniștea divină

Că-n Ajunul nopții sfinte se va naște iar Iisus.

Boii rumegând tăcerea vor veni cu boturi calde

Lângă Ieslea mică, joasă, transformată în altar,

Și cu lacrimi, Maica sfântă, fiul iar va fi să-și scalde

Și spre-a lumii fericire, să ni-l lase nouă-n dar.

Vin trei crai plini de uimire cu toiege de lumină

Să re-ntoarcă-n iarna moale primăverile din fân,

Maică sfântă abia sosește și cu inima-i senină

Pentru noi va naște fiul să ne fie-n veci Stăpân.

Și mai mult ca niciodată, știu că doare, dar ce doare

Când o mamă-și naște fiul pentru a fi pe cruce pus,

Dar eu fac, Măicuță sfântă, fac din inimă o floare

Ca să-i șterg de sânge trupul, Preamăritului Iisus.

Dar până sosește pruncul, în cea clipă sorocită,

Eu la Dumnezeu dau fuga, printre lacrimi să-l implor:

“Nu-mi lasă, Mărite Doamne, Preacurata chinuită

Când își naște pentru mine Luminatul ei fecior!

Și nu-L bate în piroane, chinuit să stea pe cruce,

Nu-L lăsa prin veacuri oarbe să rămână-al nimănui,

Mai bine mă pune-n lanțuri, doar pe mine, şi mă duce

Să rămân sus, pe Golgota, răstignit în locul Lui.”

24.12.2018

Labirintul din furtună

Printre crengile iubirii răzvrătirea se-nfioară

Purtată de vântul vremii care moțăie ușor,

În fântâna unui cuget haina nopții se coboară

Când vin ciutele sfioase să bea luna din izvor.

Smecherește, trece falnic căpriorul prin livadă

Ca un prinț plin de lumină prin visările târzii.

De sub undele rebele a urcat cerul să-l vadă

Micul pește de aramă cu ochi mici, trandafirii.

În desaga nepăsării  ciocârlia cântu-și poartă

Plâng viorile neunse de sacâzul tristei veri,

Literele fug sfioase să nu prindă ziua moartă

Sunând lin din necuvinte sub penița de tăceri.

Cineva din ceruri zvărle floarea socului curată,

Prin branulă simt cum intră picăturile de Rai,

Nu zbura tu, inimioară, peste apa zbuciumată

Lăsând mamei suferința că pe-aicea nu mai stai.

Se ridică din volume fumul sfânt al vesniciei

Mă zidesc pe mine însumi în nervurile din voi,

Numai cățelușa noptii, cu limbuța nostalgiei,

Soarbe apa repezită care curge printre noi.

Viață dulce, netrăită,  prin clepsidra răsturnată

Plângi ca bobul de lumină de sub gene izgonit,

Către maluri de uitare, cu eșarfa sfârtecată,

Nu pleca tu, suflețele, hai, mai ține-mi de urât !

Dar furtuna nesătulă a tușit ciudat spre mine

Râu fierbinte de lumină mi-a zvârlit din noru-i greu

Și de-atunci măicuța sfântă, pe la cimitir când vine,

Vede-n flacăra din cruce poeme din trupul meu.

12.11.2018