Mierea răstignită

Mierea cât ar fi de rea
Tot are dulceață-n ea,
Răstignitul, sus, pe cruce,
N-are vină, dar se duce!
Apoi eu, copilul Lui,
Simt în preajma Paştelui
În a vremii înflorire
Simt a mierii răstignire,
Iar când mugurii plesnesc
Prin copac mă regăsesc
Și văd frunza verde, grea,
Bate cuie-n palma mea,
Și când seara e-n urcare
Îmi iau iarna la spinare
Ca pe crucea unui chin
Să o duc în iaz senin,
Dar în zori am să revin
Tot aici, să mă frământ,
Cu piciorul în pământ
Și cu brațele spre soare
Liliac scăldat de floare
Dar, te rog, ia seama bine
Florile ce stau pe mine
Sunt dureri cu fruntea sus:
Răni din trupul lui Iisus!

27.02.2019

Cum să nu te iubesc, mamă...

Cum să nu te iubesc, mamă,
Viața mea ar fi sărmană
Dacă nu mi-ai fi, de-a pururi,
Frumusețea din icoană.
După viața dată mie,
Văd prin palmele-ți crăpate
Nuferi sângerii de muncă:
Anii mei de facultate!

Am să-ți spun o dulce taină:
Ești în suflețelul meu
Cerul plin de stele-albastre
Oferit de Dumnezeu!
Brazdele ce-ți dorm în palme,
Numai eu, măicuța mea,
Plin de tine, pe vecie,
Cu-al meu trup le-aș astupa.

Să-ți rămână palma fină
Și prin evul tot mai greu
Să stăm, maică, împreună,
Ocrotiți de Dumnezeu,
Că prin firea mea vioaie
Falnic, te port, neîncetat,
Ca să-mi fii ce-ai fost odată:
A mai mândră mamă-n sat!

Dar în palmele-ți crăpate
Porți anii mei de facultate.

24.02.2019

Tu să nu te joci cu focul !

Într-o seară-n vara vieții

Mi-a zis o babă din sat:

“Maică, puiule de floare,

 Vreau să-ți dau acum un sfat,

Tu să nu te joci cu focul,

 C-ai să fii pe veci ocnaș,

Să crești, cum crește Vasile,

Un nebun de copilaș.

El nu-i tatăl, lumea știe,

Dar o fată-a nu știu cui

I-a pus plodul ei în spate

Și de-atunci e fiul lui,

Să iei seama, mă băiete,

Cu focul de te-ai juca

Poți să crești  pe neștiute,  

Și copilul altuia.”

Eu, de-atunci, am luat aminte

Și cu focul nu mă joc

Numai flăcările ude

Poartă-n pântece noroc.

Și ducând a lumii taină,

Lângă foc eu nu mă cer,

Astfel am ajuns la flăcări

Să fiu strașnic pompier.

Cangea râde rușinată

Ca un cer de nouri tuns,

Și prin flacăra iubirii

Am dat unicul răspuns:

„Ia aminte, mătușică,

Nu pot multe să-ți îndrug,

Focul de-mi face fetiță

Aș muri cu drag pe rug !”

22.02.2019

Mă-nchin zorilor din mine

Astăzi plâng de fericire
Că e Domnu-n tot și-n toate
În palmă la Preamăritul
Se pune sufletul meu,
Și cum sigur e și-n mine,
Prins-am iute a socoate
Că eu pentru mine însumi
Sunt un fel de Dumnezeu.

Și-am privit cu-nțelepicune
Către turla veșnic vie,
Un plămân de clopot rece
Chemă zorii peste sat.
În caleașca mică-a vremii
Simt a vieții sihăstrie
Cum se duce fără țintă
Pe cărări de dor curat.

Îmi scot falnic pălăria
Când ajung lângă troiță
M-aplec fără de tăgadă
Și salut pe toți din jur,
Zâmbesc tandru, cu sfială,
Și zăresc că la portiță
Au ieșit toți trandafirii
Îmbrăcați în galben pur.

Am privit în mine însumi
Și-am zărit în zorii zilei
Cum în felinare albastre
Cerul punea focul viu,
Mi-a pornit o lăcrimioară
Pe obrazul trist al milei
Când zării cum stau în mine:
Puști cu părul castaniu.

Iarăși cânt de fericire
Că-l zăresc pe Domnu-n toate
Și numai la Preamăritul 
Se-nchină sufletul meu
Și cum sigur e și-n mine,
Sfios, prins-am a socoate
Că eu pentru mine însumi
Sunt un fel de Dumnezeu.

19.02.2019

Iubirea născută pe lac

Mult mai ascuțit îmi pare decât pușca și hangerul

Creionul cu șira neagră când mi-e  gata de scandal,

El din hățul răzbunării grabnic își aruncă fierul,

Cum un bici de fulger galben se coboară triumfal.

Dar eu sunt poet romantic și las cugetul din mine

Să vină prin flori de nufăr ca un fulg cu buze moi,

Dorul scaldă vraja-n leagăn cu izvoarele senine

Și, pe-un curcubeu călare, vin în goană după ploi.

Inima prinde să-mi cânte, vântul leagănă portița,

Doamne ce iubire albastră s-a născut acum pe lac

Unde trestia duioasă și-a deschis la sâni rochița

Țanțos, când o luase-n brațe, un ștrengar de pitpalac

18.02.2019

Viscolul din mine

Linul vânt de  primăvară mugurii și-a pus în coarne

Tandre, flori amorezate  iar se-așează pe zaplaz,

Dar ce flăcări de iubire au prins cerul să răstoarne

Când eu  stau cuprins de viscol și te mângâi pe obraz?

16.02.2019

Pământul

Tot mai greu este pământul, tot mai grea este menirea
Și să nu picăm din lume într-un gol imens, stingher,
Sufletele noastre tandre când spre noi vine pieirea,
Să nu-ngreuneze scoarța, plutesc molcom către cer.

Și-acest bulgăr de țărână ca un ou rotund și mare
Cum de stă de unul singur chiar în spațiu agățat?
Eu de sunt cuprins de trudă și scăldat în supărare
Nu pot sta nici în picioare, nici întins, nu pot, pe pat.

Dar de când s-aprinse lumea cineva a vrut să fie
Pură, flamură, albastră cu parfum de viorea
Și-a pus nuca de iubire într-o brazdă-ntoarsă, vie,
Pentru-ndrăgostiții lumii, toți s-avem în cer o stea.

Steaua mea a fost subțire prin păienjenișul firii
N-a ținut prin vremea dusă adăpost la trupul meu
Și să-mbrac trăirea-n vise pe oceanele iubirii
Trupul meu a luat căldura din giulgiu lui Dumnezeu.

15.02.2019

Suflet bând cu doruri multe

Cugetarea-și pune grabnic haina rece peste sine,

Aprig încolțește-n minte  gându-n care mă afund:

Unde se ascunde-n seară toată zbaterea din mine

Că devin un mort cu suflet coborât în somn profund ?

Al gândului meu vultur mi-ieși degrabă-n cale

Să-mi spună plin de patimi, mișcându-se mereu:

Toate dorurile tale, cu parfum, cu chin, cu jale,

În somn când mi te mistui, le urci la Dumnezeu.

13.02.2019

Eu mă rog la trei icoane

Despărțirea-și lasă pleata
Cum o salcie pe ape
Fusta verde-și lasă moale
Pe obrazul rece, ud,
Visul nu poate să-ncape
Și-n tăcerile de-aproape
Plâng iar rănile din muguri
Primăvara, pe la sud.

Iadul, fără să ne spună,
Pleacă-n nopțile senine
Către nu știu care țară,
Către nu știu care plai,
Unde vei dormi străine
Dacă n-ai putut obține
Locul plin de voie bună
Ce stă verde peste Rai?

Nu-s istorii scrise-n lume
Prin hrisoave ticluite
Și nici minte pricepută
Dornică să dea răspuns,
Șade Iadul prin ursite,
În tenebre hămesite,
Sau poate că Raiul are
Un mic Iad în el ascuns.

Numai Domnul poate ști
Și la dreapta judecată
El împarte turma dusă
Fără murmure și-alai,
Eu din Iad fugii îndată
Către cealălaltă poartă
Să văd pe Distinsa Doamnă
Cum stă singurică-n Rai.

Apoi m-am ascuns tomnatic
Chiar sub talpa unei stele
Brazda albă de-ndoială
Ceru-n două-și despica,
Iadul plin de focuri grele
Vine iar prin albăstrele
Doar în lanul suferinței
Răsărit în palma mea.

Cât aș da să vină Domnul
Să ne curme despărțirea
Iar să ia păcatul lumii,
Să-l ducă sub ram de tei,
Și să-mi lase mie firea
Să-și găsească mântuirea
Când mă rog la trei icoane:
Ochii și gurița ei!

12.02.2019

Nucul răsărit din noi

Dau doi poli și leafa-ntreagă
Și mai dau și altceva
Dacă cineva-mi șoptește
Cum e-n lumea de apoi,
Dacă lumea s-ar salva,
Și-n știința s-ar îmbrăca,
Tot nu ne-ar putea da sfatul
Ce-o să fie după noi.

Nimeni nu știe răspunsul
Cum o scoică-n veci nu știe
Dacă reîncarnat, vreodată,
Nu devin un vultur beat,
Că să pot sub stele-o mie,
Din albastră împărăție,
S-arunc, plin de-ndrăzneală,
Ochiul ager peste sat.

Până vine reîncarnarea
Sparg în dinți sâmburi de stele
Miezul timpului de aur
Să-l așez prin mine-n veci,
Și-mă-adăp de pe vâlcele,
Din fântâni cu doruri grele,
Să fiu tânăr, foarte tânăr,
Pe la mine de mai treci.

Dar din timpul fără țintă,
Din clepsidră așteptării,
Aud liniștea tăcerii
Cum suspină  vag prin hău,
Eu aș sta pe geana zării
S-aud liniștea chemării
Cum mă-mbie melancolic
Să iau loc în Eu-ul tău.

Astfel, blând, din letargie
Pus-am haina desfăcută
Și-am fugit spre dimineață
Într-un nufăr fără flori,
Dar mă cheamă neîncepută 
Doar o dragoste cerută
Să fiu lava din vulcanul
Coborât de rouă-n zori.

Am deschis la visuri poarta,
Cerul tremura fierbinte,
Iarba păscută de ciute
Tot mai fragedă zâmbea,
Astfel, nu mai stau cuminte
Și de-acu, de-acu-nainte
Mă transform în frunză verde
Adormită-n creanga ta.

Întorc râul spre izvoare,
Sădesc razele prin glie
Pun în jug soarele moale,
Întorc brazda peste noi.
Și-i dau inimii simbrie
Doar un dram de poezie
Unde tu-mi ești eroina
Ce-ai sosit în cifra Doi.

Sparg o nucă jumătate,
Sparg și nuca ta degrabă,
Mi le-așez îmbrățișate,
Lutul chiar nu-mi spune nu,
Dar în brazda fără treabă
Răsări și nucu-n grabă
Unde eu sunt frunza-i verde
Pe tulpina ce-mi ești tu.

Șade nucul nostru-n glie
Cu ramuri, fără-ndoială,
Verzi, puternice, -ntărite
De al zile ochi gălbui,
Iar când vine toamna goală,
O rugină mă răscoală
Și plec trist spre iarna rece
Și te las a nimănui !

 10.02.2019