CIREAŞA

E vara pe sfârşite, iubita  mea frumoasă

Şi vraja urcă-n ramul cu slove altoit.

Hai, scutură-ţi tristetea şi lasă-te aleasă

De liliacul tandru în care-am răsărit !

Tu meriţi Universul cu-ntinsul lui albastru

Cu stelele aprinse, cu sori, cu galaxii

Şi nu exista-n lume căldura altui astru

Să-mi lumineze-n vrajă întinsele câmpii.

Tu porţi în ochi înaltul, eu am în suflet marea

Şi spiritul războinic mi-l culci prin adevăr,

Şi-n zborul enigmatic mi-e crisalidă zarea

Din care eu, ca flutur, sosesc la tine-n păr.

Nu te-am văzut vreodată şi reciproca-i lege

Şi trandafiru-mi zice că, sigur, suntem fraţi.

Prin roze vine versul cu fluturi să ne lege

Cum leagă soacra mare... pe tinerii-nsuraţi.

Nu-i vara pe sfârşite, iubita mea frumoasă,

E numai primăvară prin florile ce-mi vin

Şi doar la mine-n suflet, menirea ta o lasă:

Icoană fermecată... la care să mă închin !

Şi lasă-mă prin muguri să vin din universuri

Şi inima ca torţă prin vremuri să ţi-o port.

Oglinda mea suavă, cât mi-aş dori prin versuri

Să-ţi fiu la sărbătoare cireaşa de pe tort!

26.09.2015

Tânăr, vesel şi bogat

Braţele-s deschise către ’Nalt
Ard şi- n mine e făclia
Prin livadă, sufletul mi-l salt
Şi-mi azvârl în soare pălăria.

N-am în buzunare o leţcaie
Dar sunt tânăr, vesel şi bogat
Şi averea mea aşteaptă-n claie...
S-o citească vaca, la iernat.

Flori de liliac găsesc în cale
Ştrengăreşte le clipesc din ochi
Şi mă scuipă-o salcie pe vale
Să nu-mi fie pasul cu deochi.

Iar iubesc a soarelui lumină
Şi cuţitul mi-l arunc pe jos.
Se coboară luna în surdină
Ca un vultur cald şi luminos.

Mă opresc la o troiţă nouă:
Stă Isus cu braţele-n zenit.
Izvorăşte-n ochi un val de rouă
Când îl văd pe cruce răstignit.

Şi un gând se saltă voiniceşte
Brusc din nepăsare eu mă rup
Şi cu buzele, ca fălci de cleşte,
Îi extrag piroanele din trup.

20.09.2015

În alte vremuri,fericirea

În alte vremuri, fericirea se cobora prin brazii goi

Şi fulgerul iubirii albastre ne săruta cu buze moi.

Se aprindeau pe cer steluţe de dorul sfânt, îmbietor,

Şi lângă tine, fată dragă, eu mă simţeam nemuritor.

Dar frunzele îngândurate, ca zaţul simplu de cafea,

Visau duios in mustul toamnei, prin cofa din privirea ta...

Eu văd pe Dumnezeu că vine şi cred că este supărat

Că-n furie nestăpânită cu vorbe grele-am aruncat

Atunci, cand mi se duse visul ca umbrele peste câmpii

Si trupul mi se gârbovise prin frunza nopţilor târzii.

Îi spun Măritului în şoaptă: Când Fiul Tău fu răstignit,

Prin palma mea îndurererată trecu pironul ruginit !

Jelea Golgota muribundă când trupul Lui a fost împuns,

Iar fiinta mea însângerată, tampon pe crucea Lui s-a pus.

Te rog, acum, Mărite Doamne, pe unda sfântului izvor,

Întoarce-n mine fericirea, să mă-mpresoare îmbietor.

Să reînflorească armonia prin glas suav de clopoţei

Şi să-nverzească tot albastrul prin cerul din privirea ei.

Să ardă fericirea-n muguri, ca liliacu-n luna Mai,

Iar eu, cu lacrima jerfită, să fiu primit din nou în Rai.

Si Domnul…m-a iertat în toate când i-a soptit sfios, Isus,

Că palma Lui, bătută-n cuie, cu mir din ochiul meu s-a uns.

19.09.2015

( în memoria domnului Vadim Tudor)

Ar trebui să ne oprim din scris
Planeta plânge sfârtecată,
Tu pentru noi ai fost aici trimis
Dar ai plecat spre altădată.

Mai plânge piatra pe un fir de râu
Şi fagii plâng peste destine,
Şi moartea vine ca un negru brâu
Prin cetini de iubiri creştine...

Ar trebui să ne îngropăm şi noi
Să-l ridicăm din cele duse,
Să ştergem patimi multe şi nevoi
Când duhul negru ni-l răpuse.

Tu cheamă-l, Doamne, lângă tine
Şi zilnic să-i oferi câte-o cafea,
Neamul românesc printre suspine
Te roagă să-l primeşti în slava ta!

Şi peste noi mai vine o înserare
E oare ceasul vieţii cel mai greu?
Iar tâmpla mea ascunsă-n floare
Aprinde lumânări din trupul meu...

Şi mă aşez la ceasul despărţirii
Pe lutul primitor şi răscolit
Şi Ziua Crucii–n centrul nemuririi
Destinul tău pe cer l-a primenit...

O vorbă îţi mai spun acum, părinte,
Să-ţi ungă rana vieţii cu balsam:
În loc de grâu, noi aşezăm cuvinte
Să-ţi facem o colivă... pentru neam.

Şi peste noi mai vine o înserare
E, totuşi, ceasul vieţii cel mai greu,
Iar tâmpla mea ascunsă-n floare
Ţi-aprinde lumânări din trupul meu...

14.09.2015

Balada reînfloririi

Mi-a spus frunza unui fag:
Mă poete, tu-mi eşti drag!

Ţi-a spus ghimpele de pin
Că şi eu mereu suspin?

Mi-a zis floare de cireş:
Tu cu Doamna nu dai greş!

Mi-a zis râul la izvor:
Nu vezi că iubeşti cu dor?

Trupul tău a fân miroase,
Mi-a zis suspinul prin oase,
Şi mai mult a primăvară
Mi-a zis floarea de cu seară

Şi mi-a zis un pui de vers
Că miroşi a univers.

Mi-au zis stelele din mine
Că  sorb lacrima din tine.
Şi-n vis dorul mi se pierde
Că miroşi a frunză verde,

Că miroşi ce-mi place mie
Doină-n pat de poezie!

Azi, cu braţele deschise,
Tu pluteşti prin râu de vise.

Cântă cerul în splendoare
Că tu eşti un pui de floare,
Iar pădurea sună-n stele
Cu glasul iubitei mele.

Frunzele cu glas de vară
Printre raze mă-nfioară
Şi cu glasul dragei mele
Aud corul sfânt din ele,
Îl aud, printre suspine:
Iubeşte-măăă... doar pe mine!

Peste tot aud duios
Glasul de suspine tors,
Printre zboruri de egrete:
Hai, iubeşte-măăă, poete!

Urcă înflorirea-ncet
Prin tulpină de poet,
Tulpina cu ramu-n două
Ce suspină-n cor de rouă
Sub sprâncenele de aştrii
Printre ochii tăi albaştrii !

Printre zboruri de egrete
Hai iubeşte-măăăă, poete!

Toate frunzele din ramuri
Nu mai pot să ţină-n hamuri
Glasuri dragi cu iz de dor
Ce suspină încetişor,
Pe sub zborul de egrete:
Hai, iubeste-măăăăă poete!

Poate fi ceva mai clar
Lângă lacul de cleştar ?
Şi un cor de stele dragi,
Stând pe braţele de fagi,
Lin vibrează, pe-ndelete:
Hai, iubeste-măăăă poete !

Te-am găsit în prag de toamnă
Sobră şi distinsă, Doamnă,
Şi prin licurici de seară
Te-am întors în primăvară
Şi-am pus crudul să revină
În privirea ta divină
Apoi, eu pitit în vis
Am fugit în paradis
(Pe sub ploile de aştrii)
Chiar în ochii tăi albaştri.

Ard oceanele şi marea
Arde –n verde toată zarea,
Flăcări urcă-n dor, într-una,
Doar prin nori îşi duce luna
Luntrea părerii de rău
Ca e singură mereu… 

Supărată-i, Doamne,  rău.
(Nu ştiam asta nici eu
Că-i aşa geloasă. Zău.) 

Dar, în mine, pe-ndelete,
Aud glasuri de egrete:
Hai, iubeste-ma poete !

Si mă-salt în vis prin aştrii
Chiar în ochii tăi albaştrii.

Iar tu lună, du-ţi mereu
Luntrea părerii de rău !

12.09.2015