Idilă...

Pe cărarea argintie trece luna înmiresmată
Legănându-şi peste umeri părul alb și luminos,
Lângă ea duios apare, lin, cu faţa îmbujorată
Soarele plin de iubire, tandru, dulce şi sfios.

Calmă, serioasă, rece, în tăcere își resfiră
Pașii ei de aur moale pe coline mari de vis
Sub bluziţă, ştrengăreşte, nurii-n roze înfloriră
Prin şuvoi de raze calde cu miros de paradis.

Golănaş, cu visu-n  plete şi cu pofta jucăuşă
Soarele o ia de mâna alintând-o-n dorul său
Şi rotindu-şi ochii veseli, (o icoană de păpuşă)
Zise Luna prin suspine: eu te spun lui tati, zău. 

Apoi plecară pe câmpuri, sub cea şură aurie,
Când da liliacu-n floare, se jucară mintenaş…
Nouă luni de aşteptare și-am zărit minunea vie:
Un puiuţ de lună albă cu părul... de îngeraş!

11.09.2015