Soarele îl pun în plug

Soarele îl pun din nou în plug
Să brăzdez ogorul cu destine
Şi arzând în vatra unui rug
Ca oţelul mă preling în tine.

Voi turna iar lava mea cuminte
În locaş de tânăr creuzet, 
Pe când tu, copacul de cuvinte
Mi-l aşezi în visul de poet.

Vesel, o să dea în floare liliacul
Prin mireasma florilor de Mai
Se va stinge chinul plâns, săracul,
La o dulce jupâniţă-n evantai.

Se vor aduna la sfat prelaţii,
Apa din Iordan va lăcrima,
Tu vei coborî din constelaţii
În destin suav de peruzea.

Vom lăsa cuţitele-n parcare
Ca pe murgul, seara, la un han,
Şi-am să şterg cu lacrimi fiecare
Glas iscat din iureş bădăran.

Voi culege dis de dimineaţă
Stelele căzute-n iarba mea
Şi din ceruri luna şugubeaţă
O aduc sfios în palma ta.

Şi pe veci mă descunun cu cearta,
Iar cuţitu-i pix în mâna mea.
La scandal renunţ şi arta
Mă-nfăşoară-n puf de catifea. 

Şi, de acum, am inima mai bună,
Trandafirul îmi dictează aşa..
Nu mai las nicicând să-şi pună
Viforul, tristeţea-n geana ta.

Dacă poţi, îmi iartă îngâmfarea
Răsculat mi-e sufletul pribeag. 
Trandafirul... este  luminarea
Doritoare să te-ntorci cu drag. 

Se vor aduna din nou prelaţii,
Apa din Iordan va lăcrima,
Dacă tu-mi aduci  din constelaţii
Un destin suav de peruzea.