În alte vremuri,fericirea

În alte vremuri, fericirea se cobora prin brazii goi

Şi fulgerul iubirii albastre ne săruta cu buze moi.

Se aprindeau pe cer steluţe de dorul sfânt, îmbietor,

Şi lângă tine, fată dragă, eu mă simţeam nemuritor.

Dar frunzele îngândurate, ca zaţul simplu de cafea,

Visau duios in mustul toamnei, prin cofa din privirea ta...

Eu văd pe Dumnezeu că vine şi cred că este supărat

Că-n furie nestăpânită cu vorbe grele-am aruncat

Atunci, cand mi se duse visul ca umbrele peste câmpii

Si trupul mi se gârbovise prin frunza nopţilor târzii.

Îi spun Măritului în şoaptă: Când Fiul Tău fu răstignit,

Prin palma mea îndurererată trecu pironul ruginit !

Jelea Golgota muribundă când trupul Lui a fost împuns,

Iar fiinta mea însângerată, tampon pe crucea Lui s-a pus.

Te rog, acum, Mărite Doamne, pe unda sfântului izvor,

Întoarce-n mine fericirea, să mă-mpresoare îmbietor.

Să reînflorească armonia prin glas suav de clopoţei

Şi să-nverzească tot albastrul prin cerul din privirea ei.

Să ardă fericirea-n muguri, ca liliacu-n luna Mai,

Iar eu, cu lacrima jerfită, să fiu primit din nou în Rai.

Si Domnul…m-a iertat în toate când i-a soptit sfios, Isus,

Că palma Lui, bătută-n cuie, cu mir din ochiul meu s-a uns.

19.09.2015