Fără să discearnă

Fără să discearnă,

Codrul plânge-n vis,

Testamentu-n iarnă 

Cu nămeți și-a scris.

Pe zăpadă-n ceață, 

Zăresc lângă lac

Cum firav îngheață

Puiul de copac.

Clopotul din zare 

Zăngăne ciudat

C-a lasat mătreață

Iarna peste sat .

Visu-n mine-și scaldă 

Fulgul lui de dor

Și pe buza caldă 

Ți-am picat să mor.

Grațioasă

În cămaşa nopţii vine prin petale de răcoare

Un miros suav de vară cu iz nou de cimbrişor,

Sus, pe pajiştea stelară, pleacă luna la plimbare

Şi în juru-i zburdă mieii în puf alb de norişor.

Pe un ram de iasomie se aşază mierla vorbii

Şi priveşte peste aripi corul de privighetori,

Iar în turnul aşteptării, confundându-se cu orbii,

Doarme buha supărată pe tăcerea unei flori.

Ard în vizuina nopţii toate stelele din mine,

Îngerii aruncă-n ramuri ochii florilor de Mai

Şi-au dat foc la felinare licuricii pe coline

Să rupă eşarfa nopţii prin izvoarele de Rai.

Din covorul aşteptării vine-n goană liliacul

Şi pârâul de-îndoială a spart digurile vechi,

Îmbătat de iasomie, văd cum sufletul, săracul,

În ziar îşi duce ochii fix la rubrica perechi.

Scoate rujul din poşeta o secundă mai vioaie

Şi-n oglinda armoniei se coc buzele de maci,

Dar şi lujerii iubirii îşi trag tălpile din ploaie

Să-ţi audă glasul dulce din tăcerea-n care zaci.

În sacâz îşi pune-arcușul degeţelele duioase

Apoi zburdă pe vioară ca o ciută pe zăplaz,

Aş închide lampa lumii, dar îmi cere graţioasă

Să-ţi culeg în coş de buze aluniţa din obraz.

În foaier de dor curat

În foaier de dor curat
Visător cerul suspină,
Dând din aripi peste sat
Fuge-a lebedei lumină.

Ziua rochia-şi aruncă
Într-un colț de timp uitat
Şi-n tăcerea de pe luncă
Plopul doarme legănat.

Licuricii-n geana zării
Scot luminile din sac,
Iar pisica înserării
Toarce liniştea pe lac.

Caldă se așază-n arcă
Noaptea-n puf de catifea,
O vioară-și lasă, parcă,
Doina rece să mă bea.

C-o baghetă de lumină,
În tăcerea unui dor,
La izvor de vară lină
M-a pus frunza dirijor.

Pe câmpia înserării  
Pașii-mi zburdă pe coline 
Și simt flăcările mării
Cum te caută prin mine.

Apoi noapte, numai noapte,
Vis albastru cu suspin.
Luna mi-a zâmbit în şoapte:
Când se culcă cerul, vin !

Sufletul în vrajă-mi prind
Și-n parfum de doruri grele
Numai cu iubire-aprind
Felinarele din stele.

27.10.2016

Pălăria

Floarea soarelui sfioasă are gene de agată

Și zâmbește către astru ca o fată de liceu,

Iar când vine înserarea peste zarea colorată

Ea întoarce pălăria către nu știu care zeu.

25.10.2016

Fericit

Ia deschide-ţi poarta minţii şi gândeşte-te un pic

Fericit e omul care ia cireada pe nimic,

Sau acela care-n lume dă ultimul bob de grâu

La sărmanul prins de geruri şi ţinut de foame-n frâu?

09.10.2016

Tonomatul cu dorinți

Am pus paharul iubirii în tonomatul timpului,

Am introdus fisa toamnei

Şi-am selectat cafeaua verii,

Cu aroma de primăvară.

Prin clinchet de clopoţei cu iz de nea

Am ridicat ușița destinului

De la peștera așteptării,

Când pe display scria: Ridică paharul!

Am întins mâna şi te-am ridicat la stele!

18.10.2016

Cine, Doamne?

 

Cine, Doamne, cine-s eu?
Nu mă recunosc de-acuma,
Dintr-un ochi deschis mereu
Peste mine vine bruma.

Cad în noapte aripi dragi,
Aș pleca, dar nu știu unde,
Și în zboruri tot mai vagi
Plâng tălăngile-n secunde.

Chinu-n mine-și face gară
Cu peron din lemn uscat,
Evadez din vis în sfoară
La clopotnița din sat.

Și când pleacă noaptea-n stea
Eu zăresc cum toți feciorii
Trag duios de sfoara grea
Să trezească-n mine zorii.

06.09.2016

Ciorchinele aşteptării

Motto:

Stele reci de gânduri pline

Beau tăcerile din mine

Și cu boturi largi de coarbă

Prind tristeţile să-mi soarbă.

Cade noaptea-n vie şi peste ciorchine

Boarea aşteptării tremură prin hău,

Au venit sătenii şi m-au rupt din mine

Şi cu fraţii-alături dorm într-un hârdău.

Nostalgia clipei peste dealuri piere,

Moţăie cocoşul pe ţigle cereşti,

Numai tu, iubito, în câmp de tăcere,

Laşi în ochii toamnei magice poveşti.

S-a pitit prin vise dorul de matasă,

Plumbul se topește-n oalele fierbinţi,

Ceaţa se strecoară-n orele din casă

Punând stalactite-n genele cuminţi.

Urmele de lună pleacă-n depărtare,

Tropăie pe frunze vântul bidiviu,

Tristă se curbează, muşcată de Soare,

Şipca de la banca dorului pustiu.

Intră toropeala-n mugurul subţire,

Rochiţa speranţei plânge-n catifea,

E atâta toamnă -n cuget şi-n simţire

Că pot fără milă s-o dau altcuiva.

Torn o dușcă rece să simt depărtarea

Cum aprinde-n ceruri dorul parfumat,

Începu flăcăul, când se-aprinse zarea,

În ciubăr să-mi stoarcă sângele curat.

În teascu’ luminii, sub talpa-ți duioasă,

Lacrimi aromate curgeau în pârău,

Dar eu simt întruna, luna mea frumoasă,

Că-i săracă toamna fără mustul tău.

01.10.2016