Am pus paharul iubirii în tonomatul timpului,
Am introdus fisa toamnei
Şi-am selectat cafeaua verii,
Cu aroma de primăvară.
Prin clinchet de clopoţei cu iz de nea
Am ridicat ușița destinului
De la peștera așteptării,
Când pe display scria: Ridică paharul!
Am întins mâna şi te-am ridicat la stele!
18.10.2016
RăspundețiȘtergereSUFLETUL CASANT AL VIULUI
*sincopele cuvântului de aur*
pentru o bucățică de cer
mi-am smuls piroanele din palmele oarbe
pleoapa arsă de gravitație este darul meu de bun-găsit și adio
trupului
infestat de veșnicii multicolore
tu și eu ne căutăm mereu brațele gemene și metafora atingerii
cavalcadele fluturilor de gheață ridică pulberi de vise
în pupila însetată
eternitatea cea mică pictează fericirii elipse
și le ancorează de clipă
zațul pe buza ispitei usucă depărtarea dintre șarpe și mine
talantul cade înghețat pe dunga destinului
tu/eu nu ai decât tălpile inimii
ce sângerează când umblă prin gânduri
și se murdrește de carne și de gesturi nimfomane
tu și eu ne vom găsi mereu brațele gemene și metafora atingerii
prin filtrul magiei să ne privim chipul de flăcări
pasărea
varsă albastrul în oase
gleznele transformate-n troițe scutură mătănii albe
peste cerneala viului
care-i transcrie stoic abisului
blestemul de-a nu-și pipăi harul