Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar sunt îngerii cu mine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că eşti ce sunt eu pentru tine!
Şi iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireş de floare nins,
Să stau îmi vine, ca un flutur,
În părul tău de flori cuprins!
Şi iar sunt galbenă petală
În părul tău de catifea,
Şi iar mă porţi cu-atâta fală
Ca o năframă-n ființa ta .
În tine însăţi eu sunt eu
Şi stau smerit cum se cuvine
Şi iar mă leagă Dumnezeu
Cu sufletul pe veci de tine!
Şi iar ne naştem din nefiinţă
Şi într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voinţă
Şi tu eşti scutul de argint!
Şi iarăşi eu trăiesc prin tine.
Eşti foc şi apă şi pământ
La Denie eu simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!
Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar sunt îngerii cu mine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că ești: ce sunt eu pentru tine!
05.07.2011


