Sufletele-s
două oaze prea setoase de-ntâlnire, De senzații
preacurate, și de cânt
și bucurii, Nu vreau
stelele să plângă pentru a noastră fericire, Nici luceferii
tomnatici să suspine prin tării. Cad pe mugurii
iubirii cântece de cer albastru, Crizantemele mă-nvaţă cum să fac
să te sărut, Evadat-am către
tine din culcușul meu sihastru Și tristețile-n
corăbii prin tăceri au dispărut. Inima trezită-n
zboruri prin toți macii mă îmbie Să te strâng la
mine-n brațe ca pe florile de crin. Îți iau palma
dreaptă-n mână, minunată bucurie, Și prin anii răi și crânceni tot
așa am să te țin. Trandafirii-şi
saltă fruntea prin livezi înrourate Au simțit și ei îndată, că ești trup din trupul lor. Prins-au
stelele să zburde peste zilele-mi curate Care dorm la
tine-n suflet şi în mineau izvor. Apoi trenul ce te poartă prin pădurea de suspine Aș dori să-l fur, iubito, numai să opresc din trai Lupii care-ți vin prin suflet, peste vremile haine, Și care cobesc întruna tu cu mine...să nu stai. 03.07.2018