Crizantemele mă-nvață

Sufletele-s două oaze prea setoase de-ntâlnire,
De senzații preacurate, și de cânt și bucurii,
Nu vreau stelele să plângă pentru a noastră fericire,
Nici luceferii tomnatici să suspine prin tării.

Cad pe mugurii iubirii cântece de cer albastru,
Crizantemele mă-nvaţă cum să fac să te sărut,
Evadat-am către tine din culcușul meu sihastru
Și tristețile-n corăbii prin tăceri au dispărut.

Inima trezită-n zboruri prin toți macii mă îmbie
Să te strâng la mine-n brațe ca pe florile de crin.
Îți iau palma dreaptă-n mână, minunată bucurie,
Și prin anii răi și crânceni tot așa am să te țin.

Trandafirii-şi saltă fruntea prin livezi înrourate
Au simțit și ei îndată, că ești trup din trupul lor.
Prins-au stelele să zburde peste zilele-mi curate
Care dorm la tine-n suflet şi în mine au izvor.

Apoi trenul ce te poartă prin pădurea de suspine
Aș dori să-l fur, iubito, numai să opresc din trai
Lupii care-ți vin prin suflet, peste vremile haine,
Și care cobesc întruna tu cu mine...să nu stai.

03.07.2018