Cine eşti ?

Cine eşti, frumoasă Doamnă,

Cu ochi tandrii şi cuminţi

Ca-ntr-un prag duios de toamnă

Să mă scoţi total din minţi ?

,

Sânii

Râde vântul că tu-l laşi

Sânul tău să ţi-l slăvească,

Dar-ar boala rea în el

Şi în codrul să jelească,

Râde bluza că-i permiţi

Sânul alb să ţi-l ogoaie

Dar-ar fieru-ncins în ea,

Când calci rufele-n odaie.

Peste trup, şi maieuţul

Râde prins în viu fior

Că-ţi sărută sânişorul

Cum sărut eu un ulcior.

Ştrengăriţo, simţi că eşti

Mitul meu cerut de mult?

Lasă-mă ca vânt romantic

Sânul alb să ţi-l sărut!

Lasă-mi ochii să rămână

La izvorul tău ca paznici,

Când scriu versuri cu limbuţa

Peste sânii tăi obraznici

Şi-mbătat de aşa splendoare

Să m-adap cu farmec lin

Cu limbuţa, enigmatic,

Să-i degust şi eu puţin.

Şi-n tăceri de nopţi profunde,

Când e luna peste văi,

Să mă laşi să sorb lumina

Ce veghează-n sânii tăi.

Să te simt că eşti femeie,

Să mă simţi că sunt bărbat

Când scriu rime cu limbuţa,

În vers fin şi cadenţat.

Să mă simţi că sunt bărbat,

Să te simt că eşti femeie

Cu limbuţa peste trup

Să-ţi aştern o epopee

S-o citească peste vreme,

Cei ce vor o prozodie

Să priceapă că-ntre sâni

Mi-ai făcut căsuţă mie.

Dar-ar un blestem în mine

Fără vicii, fără paznici,

Să scriu iarăși cu limbuţa

Peste sânii tăi obraznici,

Și-n tăcerea verde crudă
Eu prin vis te rog pe tine

De-mi dai sânii pentru rime

Să mi-i dai… cu foi veline.

*******

Aceste versuri tandre le-a zis un melc hai-hui

Ce-a sărutat o varză... pe buzele-i verzui...

PS. Această poezie NU are nimic vulgar în ea...este o poezie netristă, scrisă când sufletul meu s-a adăpat cu parfum de farmec .

Lacrima răbdării

 

Lacrima răbdării obrazu-mi brăzdează,
Pe inima-i un munte, apăsă de nu-mi vii.
Mi-e dor de a ta privire, ea mă luminează,
La fel cum face mama ce stă lângă copii!

Ziua ar fi cu stele, noaptea ar fi cu soare,
La mine de-ai trimite chipu-ţi luminos.
Să simt o mângâiere, să-mi dai o alinare
De la pământ la lună eu aş pleca pe jos!

Tristeţea din clepsidră se scurge liniştită,
În cer plâng două stele. Eu de durere zac!
Sahara cea pustie şi veşnic nepoftită
Mereu răsare-n mine şi ca nisipu-i tac!

Ca veacul trece clipa şi aşteptarea este
O mare ce adâncul nu-şi poate survola,
De te-ai întoarce, frumoasa mea poveste,
Eu ţi-aş plăti venirea cu însăşi viaţa mea!

Cu tine...

Am citit, citesc si voi citi, stare cu parfum de lună, înfloresc, intineresc si urc: nota muzicala pe o strună.

Multe cărţi prin mână mea trecură, multe file, lent, am răsturnat, şi din toate florile de suflet, doar la cărţi m-am închinat...

Când eram aşa mai feciorelnic, prins de dor şi arţăgos băiat... puneam cartea într-o traistă veche şi fugeam la margine de sat... unde, în cămaşa cu dantela verde, legănată de un vânt duios, torcea păduricea dragă, ca motanul cenuşiu, pufos...

Ca o şcolăriţă emotivă, frunza-mi tot clipea din ochi, mă gândeam că-i un descântec, cum făcea mătuşa, de deochi...

Tânăr, frumuşel şi ager în simţire. Prin mireasmă de parfum stelar, crudul codrului se cuibărea-n privire, ca o piatră roză-n inelar,

uşurel, sosea de pe carare jderul, în poiana cu lăstarii copţi, şi sprinţară mai venea o căprioara să-i citesc o mie una nopţi…

cerul îşi lăsa dantela albastră peste florile cu visul mut, iar fiorul se pitea prin roze în ţinutul cald şi de demult.

Aşa am deprins şi slovele duioase, toate îmi păreau cu sfânt temei... luna, ca o scoică visătoare, mă culca, duios, la sânul ei...

După ce prin mână îmi trecură, cărţi cu limbile de foc, constatai că-s omul care... am băut o cupă de noroc,


pana, am simţit-o înmugurită, în splendoarea dorului roş- dalb şi prin versuri traversam câmpia, ca pe murgul nostrul alb...

Peste ani îmi fu dorinţă-n carte, ca un adevăr lunatec spus şi pe firul existenţei mele, aripi de lumină eu am pus...

am zburat spre zări pribege, prins de iureşul asurzitor, şi-n tăcerea nopţilor ursuze... am stat drept ca fagu-ntr-un picior...

Câte cărţi prin mână îmi trecură, toate cu un suflet aurit, eu, poet, cum e frumoasa Doamnă... pân’ la slova-i dragă n-am găsit...

azi păleşte liliacul fraged, când îi simte noul ei parfum, şi coboară boarea ca şi leacul peste dorul meu, duium,

noaptea ca o hoaţă, şmechereşte, prin duios parfum de măr, şi-a făcul culcuşul peste vreme, la distinsa Doamna-n păr....

au venit si stelele duioase, când azurul tremura-n splendori...şi-au făcut căsuţă-n ramuri....în misterul cald din ochişori....

poezia-i arde prin cuvinte, pe divanul unui suflet bun....o privesc cu luare-aminte...si in palma-i sufletul mi-l pun...

Eu n-am comentat, se ştie bine, nu prea mă găsesc prin timpul scurs, dar acum mă duc prin floare: în pistilul unui fin discurs...

Dacă noi pe Doamna o înţelegem, sfinte, dacă mint: acum..să mor!...vom vedea cum focul arde chiar în dorul crud din ochisor;

vom vedea cum plânge tandru, un vulcan în palma ei, când secundele şotronul joacă în brăţara fină, cu scântei...

e sublimă-n tot ce scrie astăzi, are versul cu dor greu, amanet i-aş lua guriţa s-o sărut sfios, mereu...

prin acorduri minunate şi în slove de mărgean... să mă-ntoarcă la origini, când eram un băietan şi citeam într-o poiană, cu drumuri pe scurtături, unui pui de căprioară ce venea de prin păduri...


Mulţumesc, frumoasă Doamnă....ca mă-ntorci din prag de toamnă !

acesta-i versul care...plâgea într-o parcare....când sus, pe cer, hai-hui o lună a nimănui...se lagăna-n visare cu mine prin parcare...si eu doream, discret, o Doamnă de...poet.

Scrisoare de la tine către mine

M-ai iubit de mică şi a mea mânuţă

Părea roşu timbru prins în palma ta

M-ai plimbat pe cerul purpuriu-albastru,

Un pahar de apă mi-ai dat dintr-o stea!

Când crescui mai mare aşa…frumuşică,
Coroniţe albe multe mi-ai adus;

Muguri de luceferi cusuţi în eşarfe

Tu în dulci ghirlande la gât mi le-ai pus!

Într-o seară caldă ce plutea pe vale,

Ruşinat, pe bune, mi-ai cerut s-ascult

Eu închis-am ochii; aplecat cu teamă,

Mi-ai dat cu sfială primul meu sărut!

Mută îi mulţumeam nopţii de mătase

Ea mascase macul în obraz ivit.

Sufletul în tremur legănat de farmec

M-a îmbătat degrabă şi m-am fâstâcit!

Arşiţa iubirii mi-a intrat în suflet

Buzele-mi setoase te vroiau curat;

Tu, din cornul lunii, lacrimă de îngeri

Pe ale mele buze fin ai picurat!

M-ai crescut frumoasă ca o lună albă

Şi mi-ai dat sublimul farmecului pur.

De iubire avidă, îţi cer cu mândrie:

Hai, te rog mă-nvaţă, nană, să te fur!

Ochii tăi...

Ochii tăi sunt plini de ’Naltul

Cu parfum vesel de cânt.

Sărutaţi,  nu-i vreau de altul,

Cât voi fi pe acest pământ!

Dulci, molateci, cu lumină

Ei m-alintă-n tril de stea,

Ce-ar mai vrea mama blajină

Să-i am lampă-n casa mea!

Cu gândirea rumenită,

În duios parfum de tei,

Să simt vraja lor smerită

Cum sărută anii mei.

Torcând vis de aur astrul

Pleoapa-şi lasă peste văi.

Eu, setos de tot albastrul,

Voi bea must din ochii tăi.

Şi când ziua-nchide vama

Să îi pui sub fruntea-mi lată

Cum punea năframa mama

Între sâni, când era fată!        

Cununaţi cu Preaînaltul

Ochii tăi sunt numai cânt.

Sărutaţi, nu-i vreau de altul

Cât voi fi pe acest pământ!    

12.07.2014