În cămaşa nopţii vine prin petale de răcoare
Un miros suav de vară cu iz nou de cimbrişor,
Sus, pe pajiştea stelară, pleacă luna la plimbare
Şi în juru-i zburdă mieii în puf alb de norişor.
Pe un ram de iasomie se aşază mierla vorbii
Şi priveşte peste aripi corul de privighetori,
Iar în turnul aşteptării, confundându-se cu orbii,
Doarme buha supărată pe tăcerea unei flori.
Ard în vizuina nopţii toate stelele din mine,
Îngerii aruncă-n ramuri ochii florilor de Mai
Şi-au dat foc la felinare licuricii pe coline
Să rupă eşarfa nopţii prin izvoarele de Rai.
Din covorul aşteptării vine-n goană liliacul
Şi pârâul de-îndoială a spart digurile vechi,
Îmbătat de iasomie, văd cum sufletul, săracul,
În ziar îşi duce ochii fix la rubrica perechi.
Scoate rujul din poşeta o secundă mai vioaie
Şi-n oglinda armoniei se coc buzele de maci,
Dar şi lujerii iubirii îşi trag tălpile din ploaie
Să-ţi audă glasul dulce din tăcerea-n care zaci.
În sacâz îşi pune-arcușul degeţelele duioase
Apoi zburdă pe vioară ca o ciută pe zăplaz,
Aş închide lampa lumii, dar îmi cere graţioasă
Să-ţi culeg în coş de buze aluniţa din obraz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....