Nucul răsărit din noi

Dau doi poli și leafa-ntreagă
Și mai dau și altceva
Dacă cineva-mi șoptește
Cum e-n lumea de apoi,
Dacă lumea s-ar salva,
Și-n știința s-ar îmbrăca,
Tot nu ne-ar putea da sfatul
Ce-o să fie după noi.

Nimeni nu știe răspunsul
Cum o scoică-n veci nu știe
Dacă reîncarnat, vreodată,
Nu devin un vultur beat,
Că să pot sub stele-o mie,
Din albastră împărăție,
S-arunc, plin de-ndrăzneală,
Ochiul ager peste sat.

Până vine reîncarnarea
Sparg în dinți sâmburi de stele
Miezul timpului de aur
Să-l așez prin mine-n veci,
Și-mă-adăp de pe vâlcele,
Din fântâni cu doruri grele,
Să fiu tânăr, foarte tânăr,
Pe la mine de mai treci.

Dar din timpul fără țintă,
Din clepsidră așteptării,
Aud liniștea tăcerii
Cum suspină  vag prin hău,
Eu aș sta pe geana zării
S-aud liniștea chemării
Cum mă-mbie melancolic
Să iau loc în Eu-ul tău.

Astfel, blând, din letargie
Pus-am haina desfăcută
Și-am fugit spre dimineață
Într-un nufăr fără flori,
Dar mă cheamă neîncepută 
Doar o dragoste cerută
Să fiu lava din vulcanul
Coborât de rouă-n zori.

Am deschis la visuri poarta,
Cerul tremura fierbinte,
Iarba păscută de ciute
Tot mai fragedă zâmbea,
Astfel, nu mai stau cuminte
Și de-acu, de-acu-nainte
Mă transform în frunză verde
Adormită-n creanga ta.

Întorc râul spre izvoare,
Sădesc razele prin glie
Pun în jug soarele moale,
Întorc brazda peste noi.
Și-i dau inimii simbrie
Doar un dram de poezie
Unde tu-mi ești eroina
Ce-ai sosit în cifra Doi.

Sparg o nucă jumătate,
Sparg și nuca ta degrabă,
Mi le-așez îmbrățișate,
Lutul chiar nu-mi spune nu,
Dar în brazda fără treabă
Răsări și nucu-n grabă
Unde eu sunt frunza-i verde
Pe tulpina ce-mi ești tu.

Șade nucul nostru-n glie
Cu ramuri, fără-ndoială,
Verzi, puternice, -ntărite
De al zile ochi gălbui,
Iar când vine toamna goală,
O rugină mă răscoală
Și plec trist spre iarna rece
Și te las a nimănui !

 10.02.2019