Pe-o frunză verde

Pe-o frunză verde şi uşoară

Cu părul scurs în primăvară

Spre mine ai sosit divină:

Mlădiţă albă de lumină !

Şi-n ploaia caldă dintre noi,

Când cerul lăcrima şuvoi,

Cuprinşi de-al dorului regat

De tine-am fost îmbrăţişat.

Iar eu, duios, la rândul meu,

Am luat din sân un curcubeu,

Din caldele-i culori rebele

Cosiţe ţi-am făcut din ele.

Şi nins de dor nemăsurat,

Un pom ceresc am scuturat

Şi soarele l-am scos din ape

Trăgând năvodul mai aproape

Şi-am împletit duios, curat,

Covor din cercu-i fermecat

Cu care te-am trimis, senin,

Să-mi stai ca lună prin destin,

Dar ploaia s-a oprit, nebuna,

Luând uşor spre totdeauna

Din sufletu-mi pustiu şi nins

Tristeţea care l-a cuprins.

De atunci o frunza răvăşită,

Poartă-n palma-i primenită,

Exact pe locul unde noi

Scoteam tristețile din ploi,

Cuprinși de dor, neprihăniţi,

Doi fluturi albi îndrăgostiţii!

 28.12.2016