Să fii iar fetița mamii

Când te bântuie tristețea

Și elanu-ți cade-n gol

Lângă tine, inimioara,

Mă trimite benevol,

Să-ți fiu reazem la durere,

Scut duios în lupta grea,

Ca să-ți poată suflețelul

Să se culce-n palma mea.

Nu mai sunt zile senine,

Peste anotimpul tău,

Și de atât amar de vreme

Lacrimile-ți curg pârău,

S-au dus clipele smerite

Când fetiță tu zburdai

Și în jurul tău iubirea

Se-nvârtea în evantai.

Astăzi lacrimile-n tropot

Fug din ochii tăi frumoși,

Păru-ți arde ca zăpada

Peste munții colțuroși.

Ai visat să fii prințesa

Unui cavaler voinic,

Dar pe fluviul existenței

Ți-a curs viața spre nimic.

Melcul așteptării scoate

Coarne de visare lină,

Dacă moare trandafirul

Moare și a lui grădină,

Fără el privighetoarea

Se topește până-n zori,

Iar din florile uscate

Nu veni-vor alte flori.

Prin năvodul regăsirii

Înflorește-n rugăciune

O speranță luminoasă,

Care poate să-ți adune

Sufletul bătut de gânduri

De pe tristele poteci,

Să râmâi fetiță mamii

Și din ea să nu mai pleci !

Să nu lăși tristețea verde

Să te piardă iar în gol

Îmi las inima la tine

Lampa-albastră, benevol.  

Așeaz-o lângă icoană,

Să-ți aline viața grea,

Ca să-mi poată suflețelul

Să se culce-n palmă ta.

21.03.2018