Tristă se aşază ceaţa peste flori

Tristă se aşază ceaţa peste flori
Boarea nopţii face semn cu palma.
Peste şesuri, cârduri de cocori
S-au dus anii mei de-a valma!

Suflă peste toate aruncând misterul
Viscolul tristeții răvășit pe drum;
Frunzele uitării lepădându-şi cerul
Se târăsc sub pomul cocoşat de fum!

Sus e încovoiată ca papucul doamnei
Luna abătută fără nici-un ţel,
Mi s-a dus şi vara, iar portiţa toamnei
Scârţâie împinsă de un vânt mişel.

Negura din păr cineva mi-o roase
Şi-a lăsat în locu-i albe stoluri, seci,
Joacă reumatic gerul trist prin oase,
Semn că iarna dură va veni pe veci!

În oglinda brumii frigul face spume
Căutând prin ramuri poamele târzii
Nu fi tristă viaţă, toate trec prin lume
Ca potopul verii măturând câmpii!

A plecat speranţa şi cu ea se pierde
Glasul meu romantic de rugină ros;
Ce-am visat odată, ca o frunză verde
Din pădurii vieții, a picat pe jos!

Nu fi tristă viaţă, toate trec prin lume
Ca potopul verii măturând câmpii;
În oglinda brumii, frigul face spume
Căutând prin ramuri poamele târzii!