
Motto:
Eu, prin versurile mele,
Trezesc luna dintre stele .
Stau
cu inima-cernită biciuit de toate cele
Şi-ndoiala mă cuprinde cu zăvoare şi inele,
Patul suferinţei râde şi tăblia prinsă-n joc
Se visează în pădure sub al soarelui noroc.
Stins e zâmbetul ca jarul şi tristeţea iar apasă,
Muntele speranţei albe are fața-ntunecoasă,
Plâng oglinzile iubirii şi din ochii reci şi goi
Curge râul neîmplinirii peste pozele cu noi.
Vântul amintirii şterge praful ca un pămătuf
Eu privesc la doamna care dintre pernele cu puf,
De pe culmile amăgirii, stând întinsă pe divan,
Pune inima-i duioasă semn de carte, la Cioran.
Apoi gândul ei spre altul fuge fără de sfială,
Nu poţi ţine lângă tine femeia care te-nșală,
Peştera visării pune ochi de buhă lăcrimaţi
Peste plopii despărţirii de speranţă clătinaţi.
În priviri roua-mi apare cu soliile tristeţii,
Suferinţa în iubire-i câmpul unde mor poeţii,
Muşcătura unui câine şi piciorul sângerat
Lângă rănile iubirii pare-un fel de sărutat.
Ceasul despărțirii rupe verighetele în două
Licuricii-și pun în ramuri felinarele de rouă,
Iar uitarea dă poruncă prin cohorta de soldați
Să-i pun frişca despărţirii peste sânii zvăpăiați!
02.01.2016
Şi-ndoiala mă cuprinde cu zăvoare şi inele,
Patul suferinţei râde şi tăblia prinsă-n joc
Se visează în pădure sub al soarelui noroc.
Stins e zâmbetul ca jarul şi tristeţea iar apasă,
Muntele speranţei albe are fața-ntunecoasă,
Plâng oglinzile iubirii şi din ochii reci şi goi
Curge râul neîmplinirii peste pozele cu noi.
Vântul amintirii şterge praful ca un pămătuf
Eu privesc la doamna care dintre pernele cu puf,
De pe culmile amăgirii, stând întinsă pe divan,
Pune inima-i duioasă semn de carte, la Cioran.
Apoi gândul ei spre altul fuge fără de sfială,
Nu poţi ţine lângă tine femeia care te-nșală,
Peştera visării pune ochi de buhă lăcrimaţi
Peste plopii despărţirii de speranţă clătinaţi.
În priviri roua-mi apare cu soliile tristeţii,
Suferinţa în iubire-i câmpul unde mor poeţii,
Muşcătura unui câine şi piciorul sângerat
Lângă rănile iubirii pare-un fel de sărutat.
Ceasul despărțirii rupe verighetele în două
Licuricii-și pun în ramuri felinarele de rouă,
Iar uitarea dă poruncă prin cohorta de soldați
Să-i pun frişca despărţirii peste sânii zvăpăiați!
02.01.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....