Motto:
Cu parfum suav în jur
Dormea timpu-ntr-un condur.
Dormea timpu-ntr-un condur.
Prin livada amintirii, nins de doruri și de lună,
Am plecat de dimineaţă lin purtat de paşii mei.
Sufletele duse-n vreme de sub țarina străbună
Spun poveşti din altă lume ridicate-n flori de tei.
Luminat îşi lasă cerul peste brazii ‘nalţi şi tineri
Barba lui de vise tandre învelite-n colb de stea.
A sosit de prin poveste, obosită, Sfânta Vineri
Și se-așază-n tinda mică unde mama mă punea.
Dintr-o traistă burduşită a ieșit ușor la soare
O poveste minunată cu prinţese şi pitici,
Dintre filele-nvechite bat sălbatic din picioare
Caii albi cu stea în frunte stăpâniţi de-al vremii bici.
Azi, cireşii plâng în floare şi când vântul îi anină
În imperiul fanteziei mă văd tras de-un muguraş,
Am luat și eu condurul din desaga cu lumină
Ce-l purta Cenuşăreasa când eram eu copilaş.
Se făcea că vine zmeul şi în mâna stângă-şi duce
Buzduganul ros de carii cu lemn galben și peceți.
Sfânta Vineri, grijulie, a făcut prin vreme cruce
Şi deodată-n faţa noastră se-nălțară mari cetăţi.
Între ziduri de lumină m-am lăsat tras în poveste,
Sorbea jarul de iubire sufletul meu ştrengăresc,
Cine pleacă, cine vine, cine stă şi cine este,
Erau toate rânduite, numai zmeul să-l opresc.
La cetăţi sunt santinele, nimeni nu le stă-nainte
Le-a dat zmeul patru lire, iar la alţii basamac,
Până când am luat aminte, poarta visului cuminte
Au deschis-o trădătorii făcând zmeului pe plac.
Când află Cenuşăreasa, care sta cu mine-n tindă,
Că la poarta fericirii sosi zmeu-ntr-un MBW-eu,
Prinse geanta despărţirii dintr-un cui bătut în grindă
Şi fugi de prin poveste dincolo de visul meu.
Nu mai cred în basme oarbe, nu mai e Cenuşăreasa,
Nu mai pot s-arunc un pieptăn să răsară ziduri reci,
Unde-mi eşti tu, bucurie, unde-mi este oare casa
Unde-mi sta Cenuşăreasa la răscruce de poteci?
Luna trece peste gânduri cu sprâncenele-obosite,
Licuricii-n tinda vieții dorm în cuib de rândunea.
Din volumele-nvechite se-aud urme de copite,
Iar oglinda amintirii plânge spartă -n fața mea.
30.04.2017

...păi vezi de nu fuseși harnic să „culegi” din zone gri NBW-eu cu pricina? L-asorta-i la Rosalinda? Scuze, Dulcineea vrui să zic, rima bat-o vina îi de vină și-un pitic din grindă! :)))... Faină e povestea! De poet ce să mai zic!?
RăspundețiȘtergereMultumesc Gerra. Considerație.
Ștergere