Frumoasa lumii

Zero, zero bate ceasul. Dau minutele trezirea
Şi se-nchid şi ele tandre intr-un zero absolut
Inima-ntreabă mută, de te-ar părăsi iubirea
Suferinţa ta ar curge ca izvoarele prin lut?

Îndoiala re-nverzită se strecoară prin orbite
Şi-n oglinzile întoarse visez ceru-n ochii ei
Pe când noaptea fâstâcită cu dantele înnoite
Trece caldă, visătoare spre tomnaticul ştiubei.

Tremură tăcerea-n zare. În lumina stânjenie
Ceru-şi pune cotul moale peste stâncile de jar,
Luna-și plimbă trafaletul peste bolta cafenie
Şi pe cer apar duioase lacrimi de mărgăritar.

Laptele singurătăţii fierbe trist în blidul lunii
Și se scurge dând în clocot peste pajiştile moi.
Ochii ei sunt oaze-albastre şi în ei sosesc lăstunii
Să se-adape-n apa lină cu izvoare-n cifra Doi.

Doar băncuța mult dorită, lângă lacul bucuriei
Visătoare şade mută cu privirea-n păpuriş,
Eu aştept la sânul vremii, în caleaşca veşniciei,
Trupul ei de floare rară poate-mi vine pe furiş.

Sufletul odihnă n-are, iar pot modela nimicul
Dau doi poli arvună fixă pentru dorul meu stelar
Şi în zorii de mătase, când deschide cerul plicul,
Soarele l-aș lua dintr-însul să i-l pun pe inelar.
Numai de-ar sosi odată cu surâsul ei ştrengar.

09.08.2017