Ani mulţi din viaţa mea trecură,
Bilanţul vieţii-i tot mai greu
Şi mă condamn c-un fel de ură
Că n-am şi eu destinul meu.
În jur e toata lumea aşezată,
Familii dragi visând la casa lor,
Eu încă sunt dorită, aşteptată,
De reci tristeți prin dormitor.
Mereu mă mint, voit, şi mă încarc
Şi tot aştept sperând la cineva...
Şi sufletul aş vrea să mi-l descarc,
Dar cui să spun durerea mea?
Aştept şi cred că poate mâine,
Dar visele frumoase mi se rup,
Și c-o turbată foamete de câine
Îmi simt puterea evadând din trup.
Cu ochii sfredelesc nemărginitul
Şi n-au potecile peron prin mine,
Doar vântu-mi zice că sortitul
E prins şi azi cu treabă şi nu vine!
Şi plânsă fuge ziua mea, şi mâine
Mă-mbrac cu doruri, gata să erup,
Dar, cu aceeaşi foamete de câine,
Îmi simt durerea ronţăind din trup!
Ani mulţi din viaţa mea trecură,
Am tot sperat minţindu-mă mereu,
Dar nu-l condamn şi nu am ură
Pe cel ce-a scris, aşa, destinul meu.
21.05.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....