Sunt bătrân şi vântu-mi urlă printre oase cariate;
Merg şi paşii mei se-ngână în apusul tuciuriu,
Braţele ca rufe negre stau pe mine atârnate
Şi prin suflet vine îngheţul cu toiagul lui pustiu!
Colo sus, pe coasta tristă, sub sprânceana de pădure
Stau, sub crucile de piatră, furişaţi, parcă pitiţi,
Toţi cei logodiţi cu lutul, nemaivrând aici să-ndure
Ca-ntr-a timpului sclavie să mai şadă priponiţi!
În imperiul fără margini este o mare mărginită
Care valul îşi întinde pân’ la poarta unui rost
Şi-o cometă de durere, prin plecarea nedorită,
Lăsa-n liniştea eternă ziditorii unui rost!
Eu, în seara asta albastră, cu gândirea asmuţită,
Mă tot uit la coasta tristă ca la ceva nefiresc
Şi sub crucile plouate, într-o clipă sorocită,
Şi eu sigur voi ajunge când limanul întâlnesc!
Dar când voi pleca cu lotca pe oceanul plin de jale
Voie am să cer la duhuri să mă-ntorc în anii grei,
Să-mi văd umbra despletită cu oiţele pe vale
Cum se joacă-n poieniţă cu Azor şi cu Grivei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....