Destin de femeie

Ani mulţi din viaţa mea trecură,

Bilanţul vieţii-i tot mai greu

Şi mă condamn c-un fel de ură

Că n-am şi eu destinul meu.

În jur e toată lumea aşezată,

Familii dragi visează-n casa lor,

Eu încă sunt dorită, aşteptată,

De reci tristeți prin dormitor.

Mereu mă mint, voit, şi mă încarc

Şi tot aştept sperând la cineva...

Şi sufletul aş vrea să mi-l descarc,

Dar cui să spun durerea mea?

Aştept şi cred că poate  mâine...

Dar visele frumoase mi se rup,

Și c-o turbată foamete de câine

Îmi simt puterea evadând din trup.

Cu ochii sfredelesc nemărginitul

Şi n-au potecile peron prin mine,

Doar vântu-mi zice că sortitul

E prins şi azi cu treabă şi nu vine!

Şi plânsă fuge ziua mea, şi mâine

Mă-mbrac cu doruri, gata să erup,

Dar, cu aceiaşi foamete de câine,

Îmi simt durerea ronţăind din trup!

Ani mulţi din viaţa mea trecură,

Am tot sperat minţindu-mă mereu,

Dar nu-l condamn şi nu am ură

Pe cel ce-a scris, aşa, destinul meu.

21.05.2014