Poartă un inel fantastic

Poartă un inel fantastic

                  

Lumea s-ar putea s-o ştie. Poartă un inel fantastic
Ce-n globeaza-n el o vrajă cu mirosul de Poem, 
Iar eu prins de geruri triste şi cu sufletul tăciune,
Sfârtecat de părăsire, mă trezesc învins şi gem. 

Ieri, pe strunele vorbirii aşeza înţelepciune
Peste holdele iubirii, luminând ca giuvaer,
Aş fi vrut s-o ţin în suflet, ca icoană fermecată,
Cum păstrează-n cufăr zestrea o copilă de boier.

Peste liniştea senină ea venea cu gând de viaţă
Ca un nufăr de lumină legănat pe ochi de lac.
Dumnezeu când o crease cu priceperea-i divină
I-a dat farmec şi lumină sub parfum de liliac.

Când sosea ca sol al zilei, turna valuri de lumină
Şi-n mireasmă îmbietoare sufletul mi-a legănat,
Doar în cer divinitatea  aduna prin suluri noaptea
Cum strângea şi măcelarul pielea de viţel tăiat.

Izvora din mine însumi dar era şi-n orişicine
Chip dumnezeiesc de fată, înger cu părul bălai,
Poate printre stele doarme o aşa minune roză
Dar în lumea pământească seamăn încă nu-i aflai.

Ea-mi parea că e nepoata zânelor care trecură
În minuni de frumuseţe peste veşnicul pământ.
Dar pare şi-o bunicuţă - cu aceiaşi grea măsură -
Zânele ce fi-vor mâine şi-alte secole la rând.

Dumnezeu a vrut odată vieţile să ni le îmbine
Şi din sfânta împărăţie să ne dea şi nouă un pic,
Dar din pântecul zburdalnic acel bob de apă vie
Ea l-a aruncat cu scârbă ca pe lucru de nimic.

Acum a plecat cu altul, poate aşa îi e destinul
Să n-o ducă niciodată alt bărbat către altar. 
Ei nu-i pasă că durerea scoate ciutura tristetii 
Şi se lasă combinată, păcătoasa, c-un... ştrengar.

Iar de atunci a mea privire e ocean cu undă tristă
Legănat în mal de pleoape şi bătut de vântul dus
Şi corăbii de durere scrijelesc obrazu-mi palid :
Nu că-s părăsit de-o floare, ci... m-a părăsit Isus. 

21.07.2015