Plâng ciresii-n luna Mai

 Legănată-n mine cade
          Frunza toamnei fără rost
Printre brazi un glas răzbate:
          Doamne, ce poet a fost!

Ceru-şi lasă lin privirea
          Stele cad în sânul meu
Lacul, legănându-şi firea,
          A picat în somnul greu.

Trupul este ros de vreme,
          Pomii-n mine se trezesc
Lăsând pe la tâmple semne
          Ce-n flori albe se-ncrețesc.

Rezemat de-un colţ de tindă
          Un toiag mă roagă mut
S-ascult glasul ce-mi colindă
          De pe lumea dedesubt.

În plisc corbul duce-un pai
          Noaptea-n mine-şi face rost,
Plâng ciresii-n luna Mai
          Pe poetul care-am fost!

Se strâng norii albi în târlă
          Eu din mine voi pieri
Și broscuţele pe gârlă
          În concert m-or pomeni.

Iar în piață o stea albastră,
         C-o blândeţe sfântă-n glas,
O să vîndă cartea noastră
          Doar să-mi facă parastas.

25.06.2017