Cum să nu-mi iubesc olteanca...

Cum să nu iubesc olteanca, este chipeșă, frumoasă
Şi-mi face din ochii, a șagă: “hai băiete ce mai stai!”
Zână tandră, fermecată, caldă, fină, drăgăstoasă,
Ca un cer scăldat de patimi printre nopțile de Mai.

Pare-o trestie duioasă, pasu-i mic pe drum răsună
Blândă, dulce și suavă-i ca o doină din alt veac,
Dar un pic și-afurisită-i, sărutări de-i cer arvună
Ștrengărește mă surută numai să-mi fie pe plac.

Ard gropițele-n tăcere, genele-i sunt raze aprinse
Iar bărbia ei rotundă pare-un crin cu frunze verzi,
Cum să nu iubesc olteanca, ea cu palme mă cuprinse
Ca o dulce primăvară cu flori tandre prin livezi!

În obraji visează macii, ochii ei de cer se-mbată,
La codiță-și pune floarea cea mai cea din liliac,
Șnuru-i desfăcut la bluză și cămașa-i sumecată,
Când la râu desculţă vine s-aprind nuferii pe lac.

Arde-o-ar focul de fată, când sărută văd toţi brazii
Cum întorc spre piscuri fruntea ruşinaţi de-atâta dor,
Numai ochii mei cu patimi şi-au dat mâna, camarazii,
Trupul ei de floare albastră să i-l scalde-n blând fior.

Dacă fac pe supăratul și-ntorc spatele spre seară
Cum că n-am primit arvuna achitată-n sărutări
Zâmbet lin purtat de lacrimi din privirea ei coboară
Cum coboară toamna crudă peste apele din mări.

Bucuria-mi prinde aripi, sufletul de cer se-mbată
Că-n privirea-i verde crudă dorm icoanele pe pat,
Ce frumoasă e olteanca, pare-o mare fermecată
Ce-și ridică voalul roșu cu gest tandru și curat.

Dar sunt hoți de fericire, prin trăirea mea aleasă
Mi-au pătruns în amintire ca o iarnă veșnic  rea,
Și din noaptea nunții mele, de când mi-au furat mireasa,
Printre nori, în locul lunii, eu zăresc olteanca mea.

30.12.2018

4,00