Printre
crengile iubirii răzvrătirea se-nfioară
Purtată de
vântul vremii care moțăie ușor,
În fântâna
unui cuget haina nopții se coboară
Când vin
ciutele sfioase să bea luna din izvor.
Smecherește,
trece falnic căpriorul prin livadă
Ca un prinț
plin de lumină prin visările târzii.
De sub
undele rebele a urcat cerul să-l vadă
Micul pește
de aramă cu ochi mici, trandafirii.
În desaga
nepăsării ciocârlia cântu-și poartă
Plâng
viorile neunse de sacâzul tristei veri,
Literele
fug sfioase să nu prindă ziua moartă
Sunând lin
din necuvinte sub penița de tăceri.
Cineva din
ceruri zvărle floarea socului curată,
Prin
branulă simt cum intră picăturile de Rai,
Nu zbura
tu, inimioară, peste apa zbuciumată
Lăsând
mamei suferința că pe-aicea nu mai stai.
Se ridică
din volume fumul sfânt al vesniciei
Mă zidesc
pe mine însumi în nervurile din voi,
Numai
cățelușa noptii, cu limbuța nostalgiei,
Soarbe apa
repezită care curge printre noi.
Viață
dulce, netrăită, prin clepsidra răsturnată
Plângi ca
bobul de lumină de sub gene izgonit,
Către
maluri de uitare, cu eșarfa sfârtecată,
Nu pleca
tu, suflețele, hai, mai ține-mi de urât !
Dar furtuna
nesătulă a tușit ciudat spre mine
Râu
fierbinte de lumină mi-a zvârlit din noru-i greu
Și de-atunci
măicuța sfântă, pe la cimitir când vine,
Vede-n
flacăra din cruce poeme din trupul meu.
12.11.2018

Unui suflet călător, prin izvoare-nmiresmate
RăspundețiȘtergerei-aş mai ostoi din dor, şi din lacrimi necurmate
răzvrătind în ceruri curse,liliacului în floare
vise de copil frumos, în poeme dulci, amare...
La mulţi ani! în zi de sfântă sărbătoare, poet drag cu suflet mare!
aDa
De urat, ti-as mai ura ,
RăspundețiȘtergereDar ne prinde vremea rea
Chiar si plini de promoroaca
Tot e timp frumos de joaca :)
Sărbători fericite 🌲
vin şi trec urgiile
RăspundețiȘtergeredespuiate-s viile
suflete se întâlnesc
la un semn: dar se iubesc?
orişice iubire zboară
tânjind după primavera
n-am văzut, n-am auzit
de-o iubire-mbătrânind...
spor la scris, spor la iubit
liliacule-nflorit
Vă mulțumesc pentru comentariile frumoase și vă mai aștept la masa sufletului meu.
RăspundețiȘtergere