103
Să nu fiu rănit prin piață, că-s mereu cu mâna goală,
Preamaritul, plin de grijă, viața mi-a făcut domoală,
Printre fulgere ștrengare mi-a zis, tandru, să erup
Și m-a pus, prin poezie, să-mi scot frunzele din trup.
104
Taina de nu este taină este plină de păcat,
Cred că-i oază de durere pentru sufletul curat,
Of, ce aprig e păcatul și pe om îl face mic
De iubirea-și povestește ca pe lucru de nimic!
01.05.2019

...floarea albă-i gând curat, iar păcatul mărăcine
RăspundețiȘtergeresă le aduni buchet se poate, dar faci punte de suspine
aripi moi de îngeri albi, vor însângera toţi macii
roşul lor pierdut va fi, albi vor lumina... săracii!
taina mândrului castan, n-o cunoaşte oarecine
îşi înfloare floarea-n van, scuturându-se cu mine
floarea lui pe-alei pierdute, eu privind la stele mute
peste noi cu dor de pace, ploaia ştie, ploaia tace...
Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat. Minunate versurile tale, Aduța, așa cum ne-ai obișnuit. Te mai aștept cu drag. Considerație !
RăspundețiȘtergereCând Iubirea-i în lumină, că lumină s-a nascut Poartă-n fiecare clipă Soarele în chip de sfânt Şi n-o tulbură nici cețuri de la cer şi până jos Doar se-aude-un murmur dulce "povesteste-mă frumos"
RăspundețiȘtergereCu prețuire, poetul sufletului meu