Corbul roşu

                    Motto:

                    Malaxorul timpului e orb,
                    Visul meu îl amăgi cu stele.
                    Astăzi, luna ca un roşu corb,
                    Bântuie deasupra vieţii mele.

Am revenit cu drag la casa părintească

Şi câinii vin la mine şi minte mă mai ţin,

Dar fata ce-mi fu dragă ferii să se ivească

Intr-o părere vagă pe drumul unui chin.

Mai ieri venea la mine suavă, parfumată,

Pe umeri, foşnitoare, secara-i radia,

O stea duioasă, caldă, în zână întrupată

Şi-a lumii fericire în ochii ei zâmbea.

Şi gândurile rele se ascundeau în noapte

Când ochiul de lumină se cuibărea prin tei,

EU scuturam copacul cu versurile coapte

Să cadă înflorite doar stele-n poala ei.

Dar a plecat. Şi Mai-ul e iarăsi fără flori

Şi albul liliac se jeluieşte întruna.

O molcomă durere din triştii obrăjori,

De sus, printre iluzii, duios aruncă luna.

A primăverii poartă e-nchisă, îndoliată,

Si florile din muguri se scutură de vină

Şi ca o santinelă învinsă şi ciudată

Luna ofilită prin cârd de nori suspină.

Presimţind dezastrul, dorul meu strănută

Intrând în grajdul vieţii să moară liniştit

Şi lira mea ursuză se vestejeşte mută

În versul plin de sânge pe ramul neînflorit.

Şi ce-o să faci, plecata mea, de mâine

Sau chiar acum? Întreb cu glasul stins...

Şi-o lacrimă picată din colţ ceresc de pâine

De pe obrazul cald al lunii m-a atins.

Dar gândurile rele se ascundeau în noapte

Când ochiul de lumină trecea peste vâlcea,

EA scutura copacul cu versurile coapte

Să cadă înflorite doar stele-n strofa mea.

Azi, viaţa mea trecută-i o neagră păcăleală

Şi crinii vin nesinceri pe dorul de poet.

Ea stând la o răscruce cu drumurile-n vale

Un spate-ntors îmi lasă, doar mie, amanet.



Multumesc tuturor prietenilor care m-au ajutat sa-mi coc vorbele si sa pun imaginile in oglinda timpului frumos. Pe toti îi simt apropiaţi de inima mea. Cititorii mei sunt cei care apreciza daca vorbele-mi sunt coapte. Eu va iubesc pe toti.