Fratele meu, liliacul

Amintirea iernii triste a plecat peste hotare,

Fug secundele pe vale alungate de coioţi.

Fâstâcită-n toate cele, luna vine pe cărare

Şi salută cu sfială toţi flăcăii pe la porţi.

Ceața albă, răcoroasă, a fugit nemulțumită

Ca un puf de păpădie spre regatul nimănui,

Mugurașii fericirii, din pădurea adormită,

Aud greierii cum saltă instrumentele din cui.

Din cojoacele de oaie lacrimile primăverii

Își pun doinele pe ramuri în cireșul răsculat,

Brusc ieșiți din crisalide fluturii descătușării

Trag clopotnița de limbă să răsune peste sat.

În rochiţa-i de mireasă vine-o primăvară nouă

Şi se-nvârte pe sub streşini ca un pui de titirez,

O magnolie-şi croieşte din basmalele de rouă

Cuiburi mici de fericire unde dorul să-mi aşez.

Arde, cântă şi tresăltă inima de rândunică,

Zăresc umbra cuibărită sus, pe lavița de dor,

Fug luceferii din baltă când o salcie-și ridică

Rochia de vânt mulată pe-nverzitul ei picior.

Pătrunjelul primăverii se ivește prin grădină

Și aruncă peste brazde miros fraged, neînceput.

Ia măicuţa mea din poală, din trăistuța de lumină,

Şi cu bățu-nfige calmă, sâmburi de steluţe-n lut.

Peste dealuri de legendă, năvăleşte iarba crudă,

Din privirea mamei mele Mehedințiul a-nverzit,

Fratele meu, liliacul, nărăvaş, nu vrea s-audă

Când îi zice, grijulie, că nu-i vremea de înflorit.

26.03.2016