marți, 21 martie 2017

În altarul unei lacrimi



Doamne, cât e de frumoasă ! Orice Auroră-n zare
N-ar putea să strălucească mai gingaşă decât ea,
Dar mă doare, off, ce doare, că se pierde-n depărtare
Muza ce mi-a dat lumină, nemaivrând să fie a mea.

Din altarul unei lacrimi când durerea mă cuprinde
Mă cobor cu pas nesigur pe vioară într-un cânt
Şi anunţ întreaga frunză, prin poeme si colinde,
Că e fata cea mai dulce dintre toate pe pământ.

Ea mi-a pus în suflet marea într-o zbatere bizară
Cu adâncu-i melancolic unde raza nu s-a dus,
Şi mi-a fost o primăvară  în altar de floare rară
Când parfumuri neîncepute peste ramul meu a pus.

Sufletul de zână bună se coboară printre stele
Ca fuiorul tors de muica pe un fus cu legământ
Şi prin gândurile mele, ca un nor de rândunele,
Eu o văd cea mai duioasă, între îngeri, pe pământ.

Aştrii toţi când se iviră printre nuferii de noapte
Si-au fost puşi în rânduială în cerescul creuzet,
Chiar pe ea, in mod aparte, au extras-o dintr-o carte
Doar să ţină la mânuţă ceasul unui trist poet.

Doamne, dacă-ţi stă-n putere, fă o ultimă minune
Şi alungă-i gândul negru să nu plece-n lumea sa.
Dacă-mi faci aşa-nflorire, fără pic de împotrivire
Pentru gestul tău, Mărite, îţi plătesc cu viaţa mea!

Dacă sigur n-ai putere lumea iarăşi a compune
Tu, cu aripi de secunde, macar depărteaz-o încet…
Şi ca ultimă minune, chiar pe mâna ei mă pune
Să mă poarte toată viata:  ceas cu suflet de poet!

23.07.2015

2 comentarii:

  1. Anonim17 aprilie 2019, 12:07
    ...ce fantasmă parfumată, a mirare şi a zbor!
    către ea ar jindui, orişicine simte dor,
    dor de a iubi curat, îngerimea să vegheze
    inimilor dulci, duioase, ce-şi doresc să fie treze!

    să rămâi treaz în iubire, e dorinţa fără nume,
    doar cu voce de poet să o strigi, s-o ştie-o lume!
    în pustie vreau, sau rai, unui neştiut ascet
    să admire să-şi dorească **ceas cu suflet de poet**


    aflu acum de grafospasm - are nume de durere
    dar în scrierea-ţi poete, nu e loc de-aşa belele
    tu scrii lin , dulce, rotund, şi năucitor de bine
    ne simţim când te citim, poate spune orişicine!

    cu bucurie...aDa

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos comentezi tu, Ada!. Mă bucur pentru lirismul tău și mai mult mă bucur că pot fi o muză. Te mai aștept. Considerație.

    RăspundețiȘtergere

Vâ mulțumesc ....