Trenul

Cine-n lume face legea, cine face legământul

Cine pune omenirea în destinu-i diafan?

Eu, de n-ar fi amintirea, nostalgia și cuvântul,

Fericit aș sta în mine ca un pașă pe divan.

Trece frunza-mbujorată peste lanul de cicoare

Ca o luntre verde-crudă, plutitoare pe uscat,

De sub stâncile sfioase în zori au pornit izvoare

Poftele să-mi potolească, și să nu cad în păcat,

Și de-mi este cu putinţă să mișc trenul veşniciei

Toate șinele iubirii prin mine vor face nod,

Apoi blând, ca impiegatul, în cușeta bucuriei

Mă las pradă aventurii ca un falnic voievod.

Nu ştiu gara unde este, nici peronul care vine,

Dar cuprins de nostalgie, aburi scot şi fluier iar,

Tu coboară-te din tine şi mireasă urcă-n mine

Că trenul cu patru stofe te va duce spre altar.

04.01.2018