De ce plâng florile, iubito,

De ce plâng florile, iubito,
Când cerul fuge tot mai sus
Şi peste zări întunecate
De ce speranţele s-au dus?
De ce petalele duioase
Se sting la trandafirii dragi
Și-n mine astăzi, enigmatic,
În loc să vii tu te retragi?

De ce sunt toate alandala
Și-n patima unui ecou
În toate luptele purtate
Eu sunt învinsul tău erou,
De ce privighetoarea tace
Peste pustiul de argint
Şi “sinele” din mine fuge
Prin pântec trist de labirint?

De ce plâng florile, iubito,
În cântecul mereu nestins
Şi peste tot poemul lumii
Oceanul negru s-a prelins?
De ce din visele duioase,
Plecat-au frunzele șuvoi
Și toate punţile luminii
S-au rupt pe malul dintre noi?

Și cum de plouă cu-ndoială
Când toate florile de Mai,
Ca soarele primăvăratec,
Îți cer prin lacrime să stai,
De ce prin nopțile cu lună
Când plâng tăcerile mereu
În catedralele din gânduri
Ești cel dintâi altar al meu?

De ce-n zăpezile din frunze
Plecară turmele de oi
Cu toate stânele de stele,
Cu jalea scrisă de cimpoi,
De ce dorm visele ciuntite
Presate-n ultimul ierbar
Ca slovele însângerate
În manuscrisul din sertar?

Nu vreau ogarii despărțirii
Să-mi sfârtece destinul pus
În ultima romanță-a lumii,
În focul vânat din apus,
Iar dacă lămpile din mine
Îmi cer prin flacără să tac
Voi inunda tot cerul lumii
Cu sânge alb de liliac.

Dar nu vreau florile, iubito,
Să moară pentru amândoi
Cum mor zăpezile din frunze
Sub pașii turmelor de oi!

21.10.2018
4.12