În fântâna-nțelepciunii,
Intru, şi nu-mi pare rău,
Să-l aduc pe Preamăritul
Chiar în suflețelul tău!
Fost-am solul primăverii,
Născut în ziua dintâi,
Și-am pus inima iubirii
Vieții mele căpătâi.
Uneori, prin seri senine,
Am ieşit la vânătoare
Cum ies lupii nestatornici
Să vâneze căprioare
Aveam sângele fierbinte
Și cu nu știu care spor
Alergam în mine însumi
Să găsesc un vânător.
Dar găsit-am și vânatul
Adormit peste romane
Și-am cerut cu evlavie:
“Rogu-te, Mărite Doamne,
Să nu-mi fie inimioara
Și cu sufletul, certați,
Mai bine mă dă pe mine
Hrană pentru-nfometați!”
Stau acum pe punți de vise
Și istoria mi-e scrisă
Cum lumina reînvierii
De Domnul a fost trimisă
Și destinul mi-este lege
De când ceru-a poruncit
Ca un pom, în fața voastră,
Să vin zilnic înflorit!
Vă iubesc cu evlavie,
Vă iubesc și nu-i păcat,
Voi sunteți ca rostul vieți
Pe cer ziua, îmbujorat.
Îmi dați aripi de lumină
Spre Domnul să mă ridic
Fără-a voastră șezătoarea
Versul meu ar fi nimic.
Vă-ntrebaţi cum toate astea
Le așez în mii de patimi?
Le știu de la mama sfântă
Care-i almanah de datini.
Mi se rup din mine ramuri
Pentru care plâng mereu,
Dar sunt mut de fericire
Când în piaţa-i trupul meu.
Vin toți pomii la fereastră,
Zările sunt tot mai gri,
Toate visele-mi pierdute
S-au ascuns în cochilii
Poate-un val de bucurie
Le va sparge-n mal de carte
Să-mi apară-n zorii poaspeți
Perle vii din vise moarte.
Dar venit-au seri senine
Şi lupii cu botul mare
Au intrat rânjind în mine
Să vâneze căprioare.
Aud glasul plin de sânge
Și mă minunez și eu
Că vânatul poartă haina
Croită din trupul meu.
Baciul aurorei calde
Scoate turma de lumini
La icoana fără patimi
Suflete, vrei să te-nchini?
Mama-i almanah de datini
De tradiţii, și de post,
Să mori sâmbăta sau joia
Suflete nu are rost.
Că prin scoicile de gânduri,
Suflețele, vreau să știi
În poeme și prin cânturi
Tu murit-ai zi de zi,
Geaba vin în mine lupii
Gândul vesel să mi-l fure,
Mieii răzvrătirii mele
Sfârtecați sunt prin pădure
Dar eu cred că n-are rost
În iubire să țin post!
Intru, şi nu-mi pare rău,
Să-l aduc pe Preamăritul
Chiar în suflețelul tău!
Fost-am solul primăverii,
Născut în ziua dintâi,
Și-am pus inima iubirii
Vieții mele căpătâi.
Uneori, prin seri senine,
Am ieşit la vânătoare
Cum ies lupii nestatornici
Să vâneze căprioare
Aveam sângele fierbinte
Și cu nu știu care spor
Alergam în mine însumi
Să găsesc un vânător.
Dar găsit-am și vânatul
Adormit peste romane
Și-am cerut cu evlavie:
“Rogu-te, Mărite Doamne,
Să nu-mi fie inimioara
Și cu sufletul, certați,
Mai bine mă dă pe mine
Hrană pentru-nfometați!”
Stau acum pe punți de vise
Și istoria mi-e scrisă
Cum lumina reînvierii
De Domnul a fost trimisă
Și destinul mi-este lege
De când ceru-a poruncit
Ca un pom, în fața voastră,
Să vin zilnic înflorit!
Vă iubesc cu evlavie,
Vă iubesc și nu-i păcat,
Voi sunteți ca rostul vieți
Pe cer ziua, îmbujorat.
Îmi dați aripi de lumină
Spre Domnul să mă ridic
Fără-a voastră șezătoarea
Versul meu ar fi nimic.
Vă-ntrebaţi cum toate astea
Le așez în mii de patimi?
Le știu de la mama sfântă
Care-i almanah de datini.
Mi se rup din mine ramuri
Pentru care plâng mereu,
Dar sunt mut de fericire
Când în piaţa-i trupul meu.
Vin toți pomii la fereastră,
Zările sunt tot mai gri,
Toate visele-mi pierdute
S-au ascuns în cochilii
Poate-un val de bucurie
Le va sparge-n mal de carte
Să-mi apară-n zorii poaspeți
Perle vii din vise moarte.
Dar venit-au seri senine
Şi lupii cu botul mare
Au intrat rânjind în mine
Să vâneze căprioare.
Aud glasul plin de sânge
Și mă minunez și eu
Că vânatul poartă haina
Croită din trupul meu.
Baciul aurorei calde
Scoate turma de lumini
La icoana fără patimi
Suflete, vrei să te-nchini?
Mama-i almanah de datini
De tradiţii, și de post,
Să mori sâmbăta sau joia
Suflete nu are rost.
Că prin scoicile de gânduri,
Suflețele, vreau să știi
În poeme și prin cânturi
Tu murit-ai zi de zi,
Geaba vin în mine lupii
Gândul vesel să mi-l fure,
Mieii răzvrătirii mele
Sfârtecați sunt prin pădure
Dar eu cred că n-are rost
În iubire să țin post!
03.04.2019
Doar ce-am trăit frumos...
RăspundețiȘtergereSe scurge veacul către fiecare –
Din el ne luăm povară sau alin...
Și nu-i un semn de punct, ori de-ntrebare
Spre unde, Doamne, plec,... de unde vin(?!)
Îmi amintesc angelica mea lume;
Eram doar frați cu toți când ne-am ales
Ca roade pe Pământ să fim, anume
Și ne-am luat lecții să găsim un sens!
În câte sunt – fațete și reversuri,
În câte viețuiesc prin mers sau zbor
Am coborât să umplem de-nțelesuri
Și-apoi, să ne întoarcem la Izvor;
Din ce e bun și rău, ce e Lumină,
Din ce e întuneric, viu să știm
Să le-nțelegem până-n rădăcină
Și-așa crezând în moarte, să murim...
Dar pagini vin acum să le enumăr
Sunt fluture pe Cer din Palma Sa
Ce știe că-s iluzii și-s de humă
Acele gânduri... Noi le-om înălța!
Întorși pe rând Acasă-n nemurire –
Iar frați, iar îngeri, părți de Cer vom fi...
Și din deșertăciuni, din amăgire,
Doar ce-am trăit frumos,... ne-om aminti!
Shanti Nilaya
Mulțumesc pentru popas, dar și pentru poezia postată. Te mai aștept cu drag, Deny. Dar vino și cu tine, că și tu le zici așa de frumos !!!
RăspundețiȘtergere