Poezia mea e simplă...

Poezia mea e simplă,
Poezia mea-i cu dor
Ca o ploaie răsfăţată
Care curge dintr-un nor.

Versul meu e răsăritul
Peste flori pe câmpuri pus
Şi suspina ca si dorul
Când oftează luna sus.

Versul meu e ram de suflet,
Cântec fredonat în şoaptă
Inundând odaia vieţii
Cu miros de pâine coaptă.

Dorul meu izvoru-şi are
În iubire, neîncetat.
Şi cu drag te unge versul
Când tristeţile se abat.

Versul meu aprinde seara
Felinarele-ti pe stradă,
Şi cu vise te inundă
Pâna zorii dau sa cadă.

Versul meu aprinde-n roze
Focul dragostei ştrengar.
Nu cu gheaţă îl poţi stinge
Ci c-un trandafir în dar.

Chiar şi viaţa mea e simplă:
Am doar puşca şi un cal
Şi cu Luna mă plimb zilnic
Mână-n mână sus, pe deal.

Şi cu ochii vii, albaştri,
Poezia mea-i un leac
Şi-n petale de lumină
Parcă sunt şi parcă zac

La tine pe noptieră,
Când pe deal zările tac,
Într-o vrajă efemeră
Cu coperţi de liliac. 

 15.01.2015