Sunt
bătrân şi vântu-mi urlă printre oase cariate
Merg
şi paşii mei se-ngână în apusul tuciuriu,
Braţele
ca rufe negre stau pe mine atârnate
Şi
prin suflet vine îngheţul cu toiagul lui pustiu!
Colo
sus pe coasta tristă sub sprânceana de
pădure
Stau
sub crucile de piatră furişaţi, parcă pitiţi,
Toţi
cei logodiţi cu lutul, nemaivrând aici să-ndure
Ca-ntr-a
timpului sclavie să mai şadă priponiţi!
În
imperiul fără margini este o mare mărginită
Care
valul îşi întinde dincolo de tot ce-ai fost
Şi-o
cometă de durere, prin plecarea nedorită,
Lăsa-n
liniştea eternă ziditorii unui rost!
Eu,
în seara asta albastră, cu gândirea asmuţită
Mă
tot uit la coasta tristă ca la ceva nefiresc
Şi
sub crucile plouate, într-o clipă sorocită,
Şi
eu sigur voi ajunge când limanul întâlnesc!
Dar
când voi pleca cu lotca pe oceanul plin de jale
Voie
am să cer la duhuri să mă-ntorc în anii grei,
Cum
se joacă-n poieniţă cu Azor şi cu Grivei!
14.03.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....