Iau timpul în mână...

Iau timpul în mâna cu degete groase,

Îl scutur în joacă, îl dau de pereţi,

Amarnic tresare şi plânge prin oase

Şi-n lacrimi întreabă: “ n-ai să regreţi ?” 

Iau timpul de barbă, îl scutur de floare
Şi-l bat cu prăjina ca toamna pe nuc
Şi-mi zice din floare, din apă, din fiare:
„Eşti tânăr, băiete, zburdalnic, năuc.”

Iau timpul de frunze, de raze, de coarne
Şi-l pun să brăzdeze ogorul de dor,
“Eşti tânăr, băiete”  îmi zice din carne,
Cu glasul de piatră suav, muritor.

Iau timpul de fustă, de sârmă, de tindă,
Îl trag şmechereşte spre şura de fân,
Ard clipele duse, se-mping în oglindă,
Şi timpul se-ntoarce spre mine hapsân.

Mă prinde de mână, mă strânge cu ură,
Şi-n dans reumatic mă cheamă la mal.
Pe frunte-mi răsare, la ochi şi la gură,
O talpă de gască, în mers triumfal.

Mă prinde de farmec şi râde sălbatec
În plete mi-aruncă  lopata cu nea,
Şi-o cârjă-nverzeşte şi latră tomnatec
Privind către mine. Lemnoasă căţea!

Mă toacă zănatec şi-n mici bucăţele
Mă face sarmale în foi de regret,
Azvârle spre stele creioanele mele  
Şi nu se gândeşte la bietul poet!

De carne mă prinde, o rupe de oase,
Cum ruptă-i de grindini livada de nuci.
Şi clopotul zbiară, a smirnă miroase
Şi timpul mi-arată pădurea de cruci.

30.11.2015