Umbra mea

Umbra-mi oferă un ceai 
           Cu aromă de melancolie 
Licuriciul zglobiu şi niznai 
           O floare mi-aduce simbrie. 

Săgeata-nverzeşte pe trup
           Şi nu va pleca niciodată,
Din mine drumuri erup
           Spre umbra cu suflet de fată

Îmi plac florile, iia şi nurii,
          Razele lunii adormite-n ilic
Şi iarăşi sunt omul pădurii
          În şubă de paltin voinic.

Tot arde natura spirtoasă 
          Cu gâtul de trăsnet lovit 
Şi umbra-mi păşeşte sfioasă
          În foşnet de orz-pârguit.

Din bărbie gropiţa suspină 
         Şi câmpul râde crud-înverzit,
Numai tu, vremelinic, ai vină
          Că port brate de măr înflorit!

Numai tu ştii nemurirea
          Cum se adapă-n extaz, 
Dar ce frumoasă-i trăirea
          Trandafirului în amiaz.

Vioara în cântec tresaltă
          Sub buze de arcuş subţirel
Umbra pe ramuri poartă
          Un suflet de poet frumuşel

Şi, geloasă-mi, şopteşte atât
          (Zidind în lumină un rost):
Dacă nu erai aşa de urât,
          Ce băiat frumos... ai fi fost.

20.12.2015