Pe iarba uitării

 
În slove nescrise durerea se adună
Şi luna-şi aruncă eşarfa-n noroi,
Ce bine era când eram împreună,
Ce trist fu când plecarăm din noi!

Parcă-i o joacă ciudată de vară
Când cerul îşi lasă apusul mai greu
Şi tot mai trist din zori până-n seară
Parfumul ți-l caut prin cugetul meu.

Privirea se duce spre zarea cuminte
Şi cârduri de păsări se duc către ieri
Şi frunzele-şi mână culoarea fierbinte
În portul speranţei la ruta: plecări.

Un tic-tac se-aude din umbre jilave
Apoi se aşază şi zgomotul mut
Şi ceasul extrage secunde bolnave
Din mina săpată în timpul trecut.

Pe iarba uitării sunt urme de lună
Lucind melanconic în cioburi de Doi.
Ce bine era când eram împreună,
Ce trist fu când plecarăm din noi.

24.02.2014