A venit vremea să tac...

A venit vremea să tac

Las doar focul să vorbească,

Iar în crâng, pe liliac,

Iezii toamnei vor să-l pască.

A venit vremea să zbor,

Întind aripi pe coline

Și dacă mă sting de dor

Vara reînverzesc în tine.

A venit vremea să prind

Mierea ce-ți sărută glasul

Și printr-un duios colind

Către tine să fac  pasul.

A venit vremea-n tumult

Să văd ramul ce visează

Și de mor puțin mai mult

Floarea ta mă-nviorează.

A venit vremea să stau

Lângă iarna ce se pierde

Și din ochii tăi să beau

Un pahar de frunză verde.

Însă, n-am crezut că pier,

Martor mi-este dimineața,

Roua ta din ochi, stingher,

A-mboldit în zori verdeața.

N-am crezut că mă refuzi,

Lupta-și cere mort eroul,

Strig în noapte, dar n-auzi

Cum scâncește-n piept ecoul.

Șinele-au fugit pe dealuri

Și spre nicăieri se duc,

Nu mai sunt prin idelaluri

Peroane de dor năuc.

Ce mai faci tu fericire?

Inimioară, cum să tac?

Drumul tău îl văd subțire

Ca un cer cu fundu-n lac.

Peste ani, înfășurată,

Într-o roză asfințire

Poate-mi vii înmiresmată

În parfumuri de iubire.

Am să mint că-mi este bine,

Și că n-ai să mai mă pierzi

Pe când, fermecat de tine,

M-am lăsat păscut de iezi.

Din cornițele plăpânde,

Mi-au pus cruce de vătaf,

Și cu slove sângerânde

Mi-au picat un epitaf:

“Trist, s-a stins ca o poveste,

Ca un fir de mușețel,

Precum Luna după creste

A pierit de-acum și el.

Nu strivit de roți de Soare

Alergând pe-un drum știut,

Și-a pierit iubind o  floare

Cu parfumul ne-nceput ! ”

05.02.2018