Trec tăcerile împietrite peste frunza ce mă doare,
Geana plânge spovedită sub furtunile de vânt.
În surghiun speranţa moare şi se duce-n delăsare
Ca şi fânul fără coasă lăsat toamna pe pământ.
În iatacul renunțării un ghioc îşi toarce veacul,
Plânge melcul aşteptării ieşit molcom pe câmpii,
Mesagerul mic, săracul, negăsind pe gleznă leacul,
S-a pitit în mări albastre printre raci şi cochilii.
Rănile se-ntorc din beznă şi se-aprind în felinare
Trece, molcom, floarea vieții ca şi ceața pe zăvoi
Şi când dorul iar apare, ce să fac cu mine, oare,
Când oglinzile uitării plâng iubirile din noi?
Tristă doamnă și distinsă, cotropită de căldură
Stai pitită-n lotca vieţii şi te-ndrepți spre nicăieri,
Inima, cu grea măsură, chiar te cheamă-n bătătură
Ca pe liliacul proaspăt ce-nflorește-n primăveri.
Se trezesc în mine mituri şi legendele respiră,
Timpul scorbura-și astupă sub rafalele de vânt,
Luna-n haine de porfiră, doarme coborâtă-n liră,
Pe când lebăda iubirii ți-a fugit de pe pământ.
De la tine vine drumul străjuit de ierni ciudate,
Altul ţi-a furat destinul pentru anii care vin.
Din iubire, alungate, stelele plecat-au toate
Către nu ştiu care zare sângerată prin destin.
Ce mai știi de noi, iubire? Iarăşi voi rămâne-afară
Ca un ghiocel romantic ieşit brusc de sub zăpezi?
Simt acum, întâia oară, cum elanul dă să moară
Ca un rău lipsit de ţintă pe cărări cu ochii verzi.
Nu fi tristă, nu te caut, chiar nu văd o fărdelege
De-ţi las “Primăvara toamnei” într-o floare de cais
Sufletul să mai dezlege - taina ce-a vrut să ne lege -
Nu mai poate niciodată, că de dorul tău s-a stins.
23.02.2018
Geana plânge spovedită sub furtunile de vânt.
În surghiun speranţa moare şi se duce-n delăsare
Ca şi fânul fără coasă lăsat toamna pe pământ.
În iatacul renunțării un ghioc îşi toarce veacul,
Plânge melcul aşteptării ieşit molcom pe câmpii,
Mesagerul mic, săracul, negăsind pe gleznă leacul,
S-a pitit în mări albastre printre raci şi cochilii.
Rănile se-ntorc din beznă şi se-aprind în felinare
Trece, molcom, floarea vieții ca şi ceața pe zăvoi
Şi când dorul iar apare, ce să fac cu mine, oare,
Când oglinzile uitării plâng iubirile din noi?
Tristă doamnă și distinsă, cotropită de căldură
Stai pitită-n lotca vieţii şi te-ndrepți spre nicăieri,
Inima, cu grea măsură, chiar te cheamă-n bătătură
Ca pe liliacul proaspăt ce-nflorește-n primăveri.
Se trezesc în mine mituri şi legendele respiră,
Timpul scorbura-și astupă sub rafalele de vânt,
Luna-n haine de porfiră, doarme coborâtă-n liră,
Pe când lebăda iubirii ți-a fugit de pe pământ.
De la tine vine drumul străjuit de ierni ciudate,
Altul ţi-a furat destinul pentru anii care vin.
Din iubire, alungate, stelele plecat-au toate
Către nu ştiu care zare sângerată prin destin.
Ce mai știi de noi, iubire? Iarăşi voi rămâne-afară
Ca un ghiocel romantic ieşit brusc de sub zăpezi?
Simt acum, întâia oară, cum elanul dă să moară
Ca un rău lipsit de ţintă pe cărări cu ochii verzi.
Nu fi tristă, nu te caut, chiar nu văd o fărdelege
De-ţi las “Primăvara toamnei” într-o floare de cais
Sufletul să mai dezlege - taina ce-a vrut să ne lege -
Nu mai poate niciodată, că de dorul tău s-a stins.
23.02.2018
3.33
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vâ mulțumesc ....