Imnul Creațiunii

Eonul dogmatic doarme la răscruce,
S-au topit versanţii negurii din stea.
Nevoit fu Domnul să se bată-n cruce
Ca lumina lumii pururi să ne dea.

La-nceput Nimicul, tolănit pe spate,
Stătea pretutindeni, rece, singurel
Și un bob sălbatec uite că se zbate
Învârtind tăcerea pe un fus rebel.

Se răsfață bobul şi uşor se-ngrașă
Apoi se despică, alte boabe apar,
Numai Infinitul a-nceput din fașă
Să facă Finitul ca pe-un fulg hoinar.

Dintr-o dată, iute, se-ncropise rândul
Și din rând, şăgalnic, Cerul s-a ivit
Stelele din lacrimi le croise vântul
Şi Pământul nostru, verde s-a-ncropit.

Apele ţâşniră, trăznetul şi piatra
Şi-au unit destinul şi-au rămas aici
Numai că Măritul aruncând săgeata
Ne-a dat şi Lumina fluturând din bici.

Dar Creaţiunea nu-şi oprise jocul
Of, ce brambureală a fost pe zăplaz
Trăsnetul sălbatec azvârli chiştocul
Și de-atunci natura ruptă-i de zăgaz.

Apăru şi noaptea, ziua prinse viaţă,
Săptămâna creşte-n şapte zile reci
Şi porni pe boltă,-n prima dimineață,
Roata aurie, să lucească-n veci.

Rânduiala-i gata în patru sezoane
Şi-a făcut lăcașul, vremea,-n carusel,
Îşi pornise timpul clipele lui vane
Şi-anul plin de zile s-a-ncropit şi el.

Astăzi, în desagă, Universu-și duce
Roata existenței pe-un făgaș stingher
Şi de bună seamă ştie orice cruce
Sau poate cu ştiinţa, n-o știe nici el!

Eonul dogmatic toarce la răscruce,
Peste Exisență doarme-un curcubeu.
Când s-a făcut Omul, s-a-ncropit o cruce
Și-n oricare cruce, este Dumnezeu.

11.02.2018