Dezertorii

Într-o rece dimineață cum eram pe prispă-afară

Auzii-n casa tăcerii, Eu-ul meu cum se văita:

“Fără pic de supărare, și nu vreau să mi te doară,

Dar cu-adâncă plecăciune, azi din tine voi pleca !”

Sufletul se scaldă-n patimi și-n destinul tot mai greu

Capul necuprins de teamă a-nceput să-mi zică sec:

Iartă-mă că spun,Stăpâne, dar acum pe drumul meu,

Dacă-i vremea răzvrăirii, iute mi-aș dori să plec!”

Chiar și mâinile nervoase, vor să fugă-n lumea largă

Parcă-s toate ala-ndala de nu simt păreri de rău,

Și picioarele șoptit-au: “ia-ți acum o nouă targă

Șă-ți duci, fără ostenire, trupul gârbovit al tău!”

Și nu mi-au cerut armură, sare, lapte și nici pâine,

Dar pornit-au cu ardoare, fără griji, fără nevoi,

Cum pășeau pe valea mare, auzind lătrat de câine

Se-mbulziră, prinse-n frică, și-mi fugiră înapoi !

Moale inima-mi supină în oceanul de tăcere:

“Ia-ți fugarii, măi poete, nu mai fi așa pornit!”

Sufletul, ca piatra morii, sparge munții de durere

Și primesc toți dezertorii...că furtuna s-a topit!

13.01.2019