Reînverzeşte
codru-n ochii tăi
Si primavara-i lină şi umbroasă.
Ca lebăda aluneci pe sub tei
Mlădie, tandră şi frumoasă.
Cu tine-s numai seri de Mai
Şi inima se îmbracă-n floare
Şi viaţa mea-i un colţ de Rai
Deschis de tine-n sărbătoare.
Se îmbracă doru-n ie cu arnici,
Tristeţea toată-şi curmă chinul.
Şi soarele înmiresmat, pe aici,
În părul tău şi-a cuibărit destinul.
Şi, parcă, n-aş mai vrea să mor
E...atâta farmec şi splendoare
Şi când tresare pajistea-n fior
Din ochiul tău pui roua-n floare.
Şi dacă doarme codru-n ochii
tăi
E primavara vieţii
mai umbroasă
Şi stau înebuniti
în alb, pe
văi,
Salcâmii prinşi în vraja ta aleasă.
Tu-mi vii ca Lună nouă pe poteci
Cu braţele-n lumină, înflorite,
Şi parcă n-aş mai vrea să pleci
Când seara de april e pe sfârşite.
Înmugurind pe
mine-n stele moi
O dragostea s-așează iar măruntă
Culcaţi în verighetele de nuntă.

NUNTIND POEME ÎN ARTERE
RăspundețiȘtergereapele nu învățaseră încă să curgă
când am deschis șovăitoare
culoarea ochilor tăi
florile din glastra în care am deviat cursul izvoarelor
pentru ca literele să aibă catrințe curate
(cunosc bine sub ce boi sfielnic pui lumea pe limbă
ca pe anafură)
m-au inculpat pentru îndrăzneala tușei și pentru tăietura în diamant
lumea nu-ți poate lăsa în căuș parfum de iluzie
dacă nu uiți oglinda în umbră și te modulezi după vibrația pietrei
între timp poți înălța zmeie pieptăna cu tandreți
barba albă a înțelepților iubi cu patimă
îndrăgostirile inimii din zori agățate de gleznele vaporoase
ale picurilor de rouă
totul dansează în artere gânduri vise atingeri
culoarea ochilor tăi pulsează răscruci sub fiebințeala drumului
spațiul ne-așează în buclă potențe așteptări ursite
ții contabilitate strictă sosirilor virgine
plecările le-ai înghesuit la rubrica pierderilor inerente
oricărei victorii
timpul ți se-nchide-n icoană când îl botezi în rugăciunea ce ești
nu contează cheia în care presari în simfonie
îmbrățișările de fiecare zi
spaimele din interstițiile stelare care pășesc cu botoși pâslați
pe ulicioarele satului ca și pe elipsele aștrilor
polen de magie
scutură oasele noastre chiar de pupila e gaură neagră
cu inima cruce desfoliez nuanțele blândeții
din ochii tăi
descuamează epiderma friabilă a zilelor
colibri fantaști țâșnesc
morțile înghit smerite fluxurile orzontului
râde plânge înfometărilor toate
galaxia din puful de păpădie geamăna celei care
ne-nvârte sorii în geană de zeu
suveica materiei ne-nvață trasee mereu
urzeala vrerilor
ne depășește cu încă o veșnicie
aventura ființării
ce știi nu îneacă solstiţiul handicapat din lentilă de greier
prometeu își privește ficații mirat
tânjind după vultur
ce ești ar fii singura cheie
portalul spre tine descuie misterul perfect
darul tău înneacă lumea-n lumină
Foarte frumoasa poezie..asa..ca de fiecare data! Felicitari,dragul meu Poet !
RăspundețiȘtergere